Am avut o discuție cu cineva despre oportunitatea folosirii laserului la joacă.Nu, laserul nu e bun.Laserul e ceva strălucitor, foarte vizibil, care se mișcă rapid și activează instinctul câinilor de a urmări prada care fuge de ei. Stăpânii spun că vai, ce drăguț aleargă câinele, ce drăguț latră, ce piept frumos face de la atâta alergare, ia uite cum nu trebuie să fac eu mare lucru, ce drăguț e câinele când pare că își pierde mințile.Aici e problema, la pierdutul minților. Câinii nu se pot abține să nu urmărească punctul laser, e instinctiv, ceva fuge de mine, trebuie să fug și eu, poate e pradă.Lucrurile se complică în momentul în care câinele nu ajunge niciodată să prindă laserul și asta le dă mari bătăi de cap. Pot deveni obsedați.Nicholas Dodman este profesor de comportament canin la o facultate veterinară din state și spune că se poate ajunge în stadiul în care câinii nu se mai pot opri, odată ce au început să urmăreasc...