Literatura fantasy a devenit de ceva timp o vedetă,
lucru datorat cu prisosință cinematografiei. Dar chiar înainte de
acest trend, unele creații ale genului au fost reconsiderate prin
raportare la ”literatura înaltă”, cazul J. R. R. Tolkien fiind, din
acest punct de vedere, mai mult decât elocvent. Genul fantasy,
flexibil, generos, pe lângă J.R.R. Tolkien sau C. S. Lewis,
găzduiește sub prelata sa diverși autori, cu o mențiune însă. Dacă
J.R.R. Tolkien, C. S. Lewis sau George R.R. Martin sunt niște
băsmuitori puri, scriitori ca Roger Zelazny sau Abraham Merritt nu
ezită a-și tehnologiza basmele, aspectul tehnic necontând totuși
decât ca element secundar. În ciuda celor de mai sus, genul
fantasy nu este greu de definit: este acel gen
(literar și nu numai) în care supranaturalul nu surprinde, fiind în
acord cu legile lumii în care acționează, spre deosebire de
literatura fantastică, unde supranaturalul își păstrează însușirea
de bază, aceea de a surprinde.
Pentru ca lucrurile să fie și mai clare,
iată o clasificare sumară a genului
fantasy: se poate vorbi de un
high fantasy (sau epic
fantasy), categorie în care avem o mitologie
inventată, deși cu rădăcini evidente în mitologiile reale (J. R. R.
Tolkien, C. S. Lewis, R. R. Martin), de un
mythological fantasy, unde se face uz de
mitologiile pământene (Roger Zelazny), și de un low
fantasy, categorie apropiată literaturii
fantastice, ea implicând irumperea supranaturalului în lumea
realului și o abordare ironică, satirizată, a fantasticului (Terry
Pratchett). Toate aceste subgenuri au rezultat dintr-un proces
numit de-mitologizare, dar pe care eu l-aș numi remitologizare,
adică personajele, zei și eroi, sunt ”răpite” din panteonurile lor
natale și recontextualizate, ele păstrându-și însă atribuțiile de
bază, în funcție de care sunt ușor recognoscibile. În
mytological fantasy numele personajelor
mitologice nici măcar nu sunt schimbate, însă, atenție!, în cazul
acestui subgen, divinitățile deseori sunt investite cu atribute
străine lor, contextul mitologic inițial fiind cu desăvârșire
ignorat. Mircea Ștefancu, traducătorul romanului
Domn al luminii de Roger Zelazny,
în Cuvântul înainte la romanul
tocmai menționat, punctează foarte bine criteriul care stă la baza
literaturii fantasy, anume curajul
de a crea realități: ”…realitatea nu este decât ceea ce acceptăm
noi a fi, potrivit schemelor de gândire care ne-au fost inoculate
prin cultură, impuse prin obișnuință sau propuse de cei puțini
atinși de aripa inspirației în aplecarea lor asupra temeiurilor a
ceea ce cu toții, dar fiecare în parte, credem a ști”. Autorul
este, altfel spus, creator de realități, motiv pentru care își
asumă o libertate absolută în conceperea lumilor sale, care vor
deveni, mai apoi, lumile cititorilor
săi.
Continuarea textului aici, înLiteromania nr.
26
