Viaţa cu poeme în
broderie
Lörinczi Francisc-Mihai şopteşte
miracolul vieţii trăite la tensiunea iubirii în Anotimpurile
dragostei – Poeme -, volum de versuri propus de Editura
CronoLogia, Sibiu – 2013.
Lörinczi Francisc-Mihai este un poet
autentic, atent la mesaj, la puritatea mesajului, la sensurile
profunde ale vieţii. El nu apelează la argumentele poeziei moderne,
nu pare a da atenţie experimentelor şoc atât de agreate în actuala
secvenţă literară din istoria literaturii române. Doreşte să
transmită sentimentul profund al dragostei cu nuanţa agape,
a dragostei care dăruieşte, care zideşte, construieşte relaţii pe
verticală, cu divinitatea şi, pe orizontală, cu sufletul pereche.
Tensiunea acestui sentiment înălţător este evidentă, dinamizează
versurile, cuvintele poemelor.
Volumul este structurat pe mai multe
paliere, exprimând sentimentul anotimpului perfect:
-
Cuvinte cu pajişti alpine şi un anotimp ieşit din margini cu
bujori de munte în broderie.
-
Cuvinte cu muguri de primăvară şi un anotimp încărcat de miresme
în broderie.
-
Cuvinte cu maci în sânger şi un anotimp al verilor fierbinţi
roind de iubire cu metafore în broderie.
-
Cuvinte în grădinile cu fructe pârguite şi un anotimp mustind de
fericire în broderie divină.
-
Cuvinte lângă foc de vatră şi miresme ascunse în oglinzi
înflorind în broderie albă.
Din această structură complexă, atent
elaborată de poet, se pot reţine câteva gânduri despre poezia ca
purtătoare de energii, capabilă să exprime maturizarea bărbatului
în peisajul dragostei eterne, trecând peste efemerele gesturi ale
celui îndrăgostit din fire, din carne.
Pentru Lörinczi Francisc-Mihai
dragostea este pasiune.
Natura potenţează starea, o rafinează
prin culoare, peisaj, prin şoaptă, prin miresme, prin relaţia
dintre omul îndrăgostit şi freamătul verde al ierbii. Dragostea
este un sentiment înalt, accesibil celui care poate urca vârfurile,
poate rezista anotimpului acestui veac atins de păcate. Este un
sentiment al purităţii şi are nevoie de un mediu al miresmelor
puternice menite să atragă veşnicia. Un sentiment pe care îl poate
duce doar bărbatul matur, capabil de pasiune şi profunzime, ca
efect fiind rodirea vieţii sale, ramificarea în viaţa partenerului,
a jumătăţii care va face posibilă desăvârşirea în matca
vieţii.
Apare ilustraţia broderiei,
această trimitere este una a providenţei divine care energizează
fiinţa omului limitată în cele trei dimensiuni, a patra dimensiune
fiind anotimpul dragostei. Broderia semnifică migala şi preocuparea
lui Dumnezeu pentru a desăvârşi creaţia supremă, omul atins de
luminile cerului.
Poemele nu au titluri, se definesc
prin stare, prin cuvinte.
Pentru Lörinczi Francisc-Mihai
cuvântul este vehiculul prin care se transportă dragostea la
cititor, cuvântul care duce în vocale şi consoane substanţele
harului.
Trecând prin tensiunile anotimpurilor,
temă preluată de la Vivaldi, poetul reuşeşte să prindă gândurile
celui îndrăgostit în poeme bine realizate:
„Ţurţurii îşi plâng sub
streşini
efemeritatea
picurândă.
Se topesc sub calde
îmbrăţişări
Petrecându-se în
pământ.
Ce lacrimi nobile în
zbor!
Poate sunt îngeri
captivi.
Se dăruiesc
din iubire
şi căzând îţi
deschid
un ecou între pereţii sufletului
adormit
vestindu-ţi
primăvara.
Cad în mine să mă
regăsesc.”.
Lumea poetului se mişcă între limite
spirituale precise, el cunoaşte regula până unde poate visa, până
unde poate şopti, e un respect pentru acest sentiment unic,
irepetabil într-o viaţă de om, apare doar în unicat, la vremea
potrivită. Este o rigoare în univers, depăşind iluziile omului care
speră. El reţine această rigoare, este prins în broderia divină, nu
o evită prin sisteme filozofice sau teologice, o acceptă cu
modestie.
Cuvinte zboară verde în noi, arbori
înrădăcinaţi în cer, desculţ prin cer, lacrimi pe care nu le mai
pot reţine îngerii, brazde albastre, pana lui Dumnezeu şerpuia în
inimă, înmiresmat de nemurire îndrăgostitul ascultă al lumii cânt,
aripile îndrăgostiţilor poartă un singur trup, un pendul bate în
trupurile tinere, poţi sta în legănarea iubitei,
înrâmurindu-te!
Starea este bine descrisă de Lörinczi
Francisc-Mihai: „Dumnezeu este în firul de iarbă/ în mine/ şi acolo
unde eu/ nu îmi pot imagina./ E primăvară eternă.”.
Poemele sunt rupte dintr-un poem mai
înalt, ninsori divine fac să cadă cuvinte în mintea celui atins de
iubire.
Macul e semnul prezenţei dragostei
profunde, eliberarea pare o câmpie în faţa celui legat de
sentimente înalte, trandafirii sălbatici marchează peisajul prin
puritatea lor, mâna omului nu a putut atinge simbolul
iubirii…
Iubirea ca un strigăt, eliberează
forţele celui tânăr, el ar dori să lege cerul de pământ, o coloană
infinită de îngeri renăscând, pentru ca iubirea să intre sub bolta
eternităţii.
În mijlocul naturii îndrăgostitul
regăseşte raiul pierdut, e momentul în care imperii de
frumuseţecoboară pe pământ.
Anotimpurile vor fi mereu cinci la
Lörinczi Francisc-Mihai pentrucă dragostea este anotimpul perfect,
în care a fost prinsă fiinţa sa, acceptă totul cu umilinţă,
sentimentul este coagulat prin har, nu prin edificare proprie,
umilinţa poetului în faţa acestuia e o stare de
graţie.
Bunicul, metafora celui veşnic, face
legătura între lumi, între generaţii.
Poemele sunt şoptite, se brodează
rugăciunea în cuvinte care ard, credinţa este discretă, sugerată,
îndrăgostitul depune mărturie pentru dragostea divină, mult mai
înaltă, frumuseţea fiind semnul acesteia.
Versurile au o muzicalitate aparte,
rezonează cu ritmurile psalmului din Scriptură după stilul vechilor
scribi care căutau muzicalitatea ideilor, reflectare a
înţelepciunii de început.
Vocea poetul este unică, volumul
marchează un talent discret, atent la mesaj, nu la modele literare.
Acceptă toate stilurile literare, e şi un soi de naivitate adamică
în poeme, broderia anotimpurilor nu elimină simplitatea şi
expresiile delicate, de bun simţ, ele nu şochează ca în poezia
postmodernă, ele argumentează.
„Te aştept/ Aşa cum pomul cu
ramurile-ncărcate/ cu pârguite poame-şi aşteaptă grădinarul./ Mă
lungesc spre tine/ ca o zi de vară./ Înmiresmează-mă!”
Volumul are o postfaţă semnată de
Maria-Daniela Pănăzan unde sunt punctate câteva din punctele de
forţă ale poeziei lui Lörinczi Francisc-Mihai: „Regina metaforă
stăpâneşte forţa cuvântului. Poemele curg precum un izvor de apă
vie şi se adapă de la fântâna lui Iacob. Metafora domneşte peste un
univers lirica diafan, suav, menit a sensibiliza până la eter
sufletul cititorului”.
Constantin Stancu
Foto: Constantin Stancu, Radu Igna, Maria-Daniela
Pănăzan, Lörinczi Francisc-MihaiLocația: Berthelot, Jud. Hunedoara - Muzeul Academiei
