Cum aș putea uita sfîșierea din muzica lui Enescu pe care am ascultat-o de Anul Nou, în timp ce priveam pe fereastră același peisaj întipărit în sufletul meu în fragedă copilărie? Cu o zi mai înainte era un cer mare, întins ca un așternut alb țesut în casă pentru trupul unei fecioare. Pe cer abia lumina luna, un crai nou imens, subțire și auriu precum arcușul gigantic al unei mari simfonii.