Maria-Daniela
PĂNĂZAN
Poezia lui
Dumitru Ichim.
Eseu
monografic
EdituraCronoLogia
Sibiu, 2017
Scriind acest eseu monografic
m-am întâlnit cu îngeri, pe care îi poți atinge citind poezia lui
Dumitru Ichim.
Poezia este rugăciune. De la
primul la ultimul vers vibrează esența divinității regăsită în
sufletul omului postmodern, însă trăind emoția pe care doar
starea de sfințenie o poate atinge și exprima în cuvinte. Am pășit
în templul divin al poeziei lui Dumitru Ichim cu multă sfială. Și
am rămas în rugăciune, realizând cu adevărat că mă aflu în fața
uneia dintre cele mai profunde și originale creații lirice prin
care autorul devine o voce excepțională în literatura română de
azi.
Poezia exprimă adevăruri
izvorâte din trăiri adânci, în sfera sfințeniei dar și a
cumințeniei poetice, a unei așezări lăuntrice aparte. Citindu-i
poemele, descoperim capodopere lirice, dovadă de netăgăduit că și
în perioada literară dificilă pe care o traversăm se poate scrie
poezie de cea mai bună calitate exprimând adevărurile esențiale ale
existenței prezente în lirica universală. Fiindcă este foarte
adevărat: marile creații ale lumii au fior religios. Iar poezia lui
Dumitru Ichim se înscrie între cele mai alese petale ale corolei
universalității cuvântului scris.
Cartea de față se dorește a fi
un prolog al unor așteptate interpretări critice, prin care să fie
promovată lirica lui Dumitru Ichim la adevărata ei valoare. Eu nu
sunt decât un umil iubitor de poezie religioasă și o cititoare
fidelă a unei capodopere. Îmi doresc ca, prin ceea ce am încercat
să surprind în paginile cărții de față, în fond o schiță
monografică, și în ciuda unor stângăcii de analiză critică a
poemelor, să surprind esențele fine ale universului lui Dumitru
Ichim, în care fiecare dintre lectori să pășească sfios, ca într-o
Casă a Domnului. Ușile Casei invită la rugăciune dar și la
întâlnire. Te întâlnești cu Dumnezeu și îl cucerești cu Poezia care
exprimă, într-un mod absolut, cele mai înălțătoare sentimente
omenești, prin care poți aspira spre unirea definitivă cu și în
Iubirea Lui.
În convorbirile telefonice pe
care le-am avut cu Pr. Dumitru Ichim, Poetul, am aflat un Om ales,
cu o erudiție fabuloasă, care m-a impresionat deopotrivă prin
trăirile și mărturisirile poetice, dar și prin cultura covârșitoare
a domniei sale. Am realizat că Poetul este același cu Omul și cu
Preotul. De multe ori m-am gândit la cartea lui Virgil Gheorghiu,
„Tatăl meu, preotul, care s-a urcat la cer. Amintiri dintr-o
copilărie teologică”. E atâta frumusețe lirică izvorâtă dintr-o
viață trăită în sfințenie și bucurie a împărtășirii cu
Iubire!
E atâta dor de dragoste de
Dumnezeu...!
Mi-am propus să redau, parțial,
cele mai importante aprecieri critice despre opera lui Dumitru
Ichim. Pentru a evita unele confuzii, am folosit ghilimele pentru
citatele critice și am preferat caracterele italice, fără
ghilimele, pentru versurile preluate din volumele
autorului.
Mulțumiri alese Părintelui
Dumitru Ichim pentru îngăduința cu care a acceptat interpretarea
literară a autoarei și neliniștile sale lirice, izvorâte doar din
dragoste față de poezie și față de frumusețea trăirilor profunde
ale versurilor aflate în fiecare volum – rugăciuni de fiecare
zi.
Maria-Daniela
Pănăzan
