Tentațiile le regăsim peste tot, chiar și în rețetele culinare, rețete cu care vrem să îi uimim pe cei dragi de fiecare dată când se așează la masă.
„Deschizi” internetul și ce vezi? Îngrediente
exotice, gramaje, proceduri, tactici și toate preparate cu
dexteritatea demnă de un
neurochirurg.
Totuși, aș prefera să pot deschide frigiderul și să pot face în timp util o mâncare sănătoasă și gustoasă, fără să arate ca o lucrare de doctorat în gastronomie.
Toată lumea, acum, se „fălește” cu
rețetele și „găteala” pe care apoi o afișează pe blogurile sau pe
vlogurile lor. Realitatea este că, de cele mai multe ori, nu ai
ingredientele, timpul și îndemânarea necesară de a produce feluri
de mâncare ca în poze sau
filmări.
Printre regulile unei
rețete sănătoase, calitatea și prospețimea ingredientelor primează
în fața cantității și diversității. Eu prefer alimentele produse
natural, iar faptul că sunt proaspete aduce și un plus de
gust.
Așadar și
prin urmare, astăzi m-am gândit să vă „delectez papilele gustative
și pupilele” cu o rețetă
culinară.
Ingredientele
sunt cumpărate de la Băcănia Tei deoarece aceștia ajută la
dezvoltarea producătorilor locali și încurajează consumul unei
alimentații
sănătoase.
M-am gândit să folosesc în rețetă legume de la țară pentru a face
„dulceață de
ceapă”.
Gramajul este mai
mult „ochio-metric”, dar cu ajutorul cântarului de bucătărie am să
îl scriu pentru cele 4 porții pe care le
fac:
- 750 gr ceapă roșie
- 100 gr unt
- 30 ml de ulei de măsline
- 250 ml oțet balsamic
- 250 gr zahăr brun (poate fi și zahăr brut)
- o lingură de sare
- 2 linguri de piper măcinat (sau piper mozaic).
Modul de preparare:
Untul se pune primul și se așteaptă ca acesta
să se topească treptat (la foc mic). Între timp turnăm și uleiul de
măsline astfel încât să nu existe riscul ca untul să se ardă. Apoi
punem ceapa pe care o amestecăm pană când aceasta se înmoaie și
devine translucidă ( Atenție: nu vrem să
ardem ceapa!). Adăugam sarea și piperul, apoi mai amestecăm puțin
și punem zahărul brun. Flacăra tot mică o menținem. Mmm, deja ceapa
începe să se caramelizeze ( Atenție: să
nu se carbonizeze!). Înainte cu 2 minute de a lua dulceața de pe
foc, adăugăm oțetul balsamic și mai amestecăm până stingem
focul.
De ce am ales „dulceața de ceapă”? Pentru ca aceasta poate însoți preparatele din carne (ceea ce eu am făcut), platourile de brânzeturi sau legumele gătite la grătar sau fierte/coapte.
Dat fiind faptul că Băcănia Tei este situată în Voluntari, ceea ce mă face să „mor de ciudă”, aceștia nu pot livra momentan produse proaspete decât în București și Ilfov, iar în restul țării, momentan, pot expedia doar produse neperisabile.
De ce, totuși, am ales Băcănia Tei?
Mai sus vă spuneam că ajuta la dezvoltarea producătorilor locali și încurajează consumul alimentației sănătoase, dar vor să ne facă să nu uităm gustul pâinii de casă sau a roșiilor de grădină (mmm, au un miros specific!). Pur și simplu ne „întoarcem la rădăcini” și ne aducem aminte cu drag de gustul copilăriei și cu acest prilej îl putem transmite mai departe noilor generații. Plus, ei vor „să ne facă viața mai ușoară și să alocăm timp lucrurilor cu adevărat importante. De aceea merg ei direct la producătorii locali și selectează cele mai proaspete legume și fructe de sezon”.
Acest articol „culinar” a fost scris
pentru SuperBlog 2020.
xoxo jolly