culori, esenţe năbănuite,
alei tăinuite?
frici?
am sorbit ultima gură de cafea lăsată de tine în ceaşcă
a fost rece,
la fel ca şi lipsa ta.
pe fundul său, zaţul îşi lasă povestea să fie spusă,
aş vrea să o pot citi,
dar nu mă pricep.
la fel se întâmplă şi cu oamenii,
numai că pe ei, nu vreau să îi citesc,
îi iau aşa cum percep şi viaţa:
o călătorie cu mult imprevizibil
şi muzică.
tu, acum, pe unde îţi porţi muzica?
mi-e dor...
