Metroul din Cluj-Napoca pierde finanțarea de 300 de milioane de euro din PNRR

Comisia Europeană va retrage finanțarea de 300 de milioane de euro pentru metroul din Cluj-Napoca, afirmă surse guvernamentale consultate de Economedia. Guvernul caută acum surse alternative de finanțare, care ar putea fi certificatele verzi.

Conform informațiilor Economedia, unul din motive este întârzierea procedurii de licitație, respectiv probleme privind publicarea licitației în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Informația privind pierderea finanțării europene pentru proiectul metroului de la Cluj a fost lansată anterior de deputatul clujean Sabin Sărmaș, după cum a scris Actual de Cluj. El spus că aceasta se datorează pe de-o parte din pricina întârzierilor lucrărilor, iar pe de alta parte din cauza unor vicii de procedură în procesul licitației pentru atribuirea lucrărilor.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a spus în mai multe rânduri că proiectul metroului de la Cluj este cel mai întârz...