Le ziceam acum doua zile copiilor ca ma doare creierul de cat urla. Glad, 4.5 ani, mi-a explicat rapid ca creierul nu doare pentru ca „nu are chestii sa simta durerea”. Oh, oau! Nu ma mai doare creierul. Dar…

Decembrie si jumatate din ianuarie au fost cam in ritm alert. Tare alert. Si, ca de obicei, prind ritmul, intra in mine si imi e greu sa incetinesc. De pe 16 ianuarie mi s-au creat conditii sa incetinesc. Doar ca no, cand rulezi la viteza mare, nu ai cum pune frana brusc fara sa dai in altele.

Acuma, oricat de zmei ne-am crede, creierul nu are cum functiona bine la turatie mare pe termen lung. Nu-i Lamborghini, mai degraba o Tesla. Si creierul meu a decis sa se revolte. De cum am incetinit putin ritmul, am inceput „sa uit” chestii pe care nu le-am uitat niciodata.

De pilda, ieri am uitat sa ma duc la dentist. Cu agenda deschisa in fata, cu anuntat colegii cu tot, mi-am mancat tacticoasa micul dejun si am uitat sa merg la dentist.