Mi-e inima cuprinsă de amoc,
Să bată-n liniște nu vrea de loc
–
Dar o tratez constant cu
poezie,
Iar liniștea-i adâncă și
târzie.
Mi-e inima cuprinsă de
tristețe,
Și mă gândesc ades la
tinerețe
Când colindam fără vreo apăsare
–
Acum nu-i mădular care nu
doare.
Noroc, fiindcă versul îmi
alină
Durerea;
ziua mi-este lină
Și pot cu-atâta vis și
fantezie
Să evadez total în poezie.
Mi-e inima cuprinsă de amoc
Dar pot să spun că este un
noroc,
Fiindcă toată frământarea sa,
Îmi dă idei și iată pot pansa
A sufletelor aspră, grea
robie,
Cu evadarea într-o poezie
Care să facă cugetul ușor
Și după asta simt c-aproape
zbor!
