Desigur ca e multa zapada afara. Ma uit de sus, de la geam, la masinile care trec una dupa alta prin zloata de pe strada. Iarna asta n-am prea avut parte de peisaj din asta, plin de alb imaculat. O pustoaica pare ca vine de la scoala. Se opreste sub geamul meu ca sa mazgaleasca ceva in zapada adunata pe una dintre masini. Incerc sa deslusesc ce puncteaza cu varful degetului si ma gandesc ca-i clasica inimioara trasa prin sageata, vreo chestie obscena (da, pentru ca cu totii ne gandim la ele) sau clasicul, x + y = love. Dar ma insel. Pustoaica iese din tipare si bifeaza un semn abstract. Un paralelipipedo – hexagon pe care il mai si continua pe unul dintre geamurile masinii. E clar. Am imbatranit. Nici desenatul in zapada nu mai e ce-a fost. Chiar si fi-miu se uita, spre exemplu, deunazi, la o reclama cu markere pentru zapada.

Imi amintesc cum ne bateam pe paharele cu creioane la gradinita si cum toata bucuria era adunata in diminetile in care prindeam paharul cel mai frumo...