„O viață întreagă a mers tata duminica la biserică. Atunci când mama, bunicul și cu mine nu mergeam cu el, se ducea singur. Pe drumul spre casa își permitea să bea la bodega din spatele parcului un rachiu la botul calului și să fumeze o țigară străină. La unu fix era înapoi la masa de prânz. Chiar și în ultimii ani, când se umpluse de păcate până în măduva oaselor, el tot a mai mers la biserică. Cu toată grămada aceea de păcate eu nu m-aș mai fi dus la biserică în locul lui. Nu pot să îmi imaginez că duminica îi promitea lui Dumnezeu că o va încheia cu aia cu părul prins în coadă de cal, când el avea deja pe următoarea zi întâlnire stabilită cu ea. Observasem asta, lunea tipa venea la piață fără copil. La fel ca tata lângă nevasta lui, și ea număra duminica orele scurgându-se lângă bărbatul ei. Luni seara nici Dumnezeu, nici dracul nu i-ar fi ținut pe cei doi departe unul de altul. Duminica la prânz aveam două găini