„Ter Azaria a ocolit masa și s-a dus la căpătâiul sicriului. A aruncat un ochi răposatei. Coșciugul era vădit prea mic pentru ea. Stătea presată bine în părți, cu umerii mari ridicați spre urechi, nemulțumită și îmbufnată. Pe burta mare și rotundă i se odihneau mâinile - palma stângă o acoperea pe cea dreptă, pe inelar îi strălucea stins verigheta roasă de vreme. De sub bucata de mătase liliachie, care acoperea trupul de la piept până la tălpi, se ițeau boturile unor pantofi mari bărbătești. Mărimea patruzeci și cinci, aproximativ. ” - Din cer au căzut trei mere, Narine Abgarian

Fragmentul de mai sus e despre mirajul lucrurilor simple. Despre viață, cu povești, durere și dor. Dar despre viața aia simplă, de care cei mai mulți dintre noi uităm, în goana noastră neobosită spre fericirea instantanee. Fericirea de unică folosință. 

Narine Abgarian face ca timpul și goana să se opreasc...