Pe-al inimi atol pustiu alerg spunându-mi oful și stau și rabd de-atâta timp de setea amorului târziu. Si strig cu glas uscat de dor...dar cine să m-audă? Că până și iubirea cea de mai de mult acum parcă e surdă... Pășesc încet ca să nu cad și să zdrobesc covorul...de mii de amintiri frumoase ce azi au doar conturul. Intreg ocean în jurul meu și-n zare mi-e furtuna ce vine parcă să îmi ia a timpului cununa. Mă lași pustiu, mă lași de tot iar valul tău...nu-l mai suport...mă duc în larg și nu mă mai întorc.