Nicolae Silade, eon, un fel de antologie... Semnal, câteva note, literatura în mișcare

  • Postat în Litere
  • la 15-05-2023 08:54
  • 186 vizualizări
Nicolae Silade, eon, un fel de antologie... Semnal, câteva note, literatura în mișcare
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe ARHIVE LITERARE

Fiind, de fapt o „antologie”, poetul a făcut loc textelor rămase prin unele reviste (precum „Orizont”, „Luceafărul”, „România literară”, „Familia”, „Convorbiri literare”, „Ramuri” , „Flacăra” ș.a.), precum și, mai bine de două treimi, celor din al doilea său volum, mergere înainte (Lugojpress, 1997), la care adaugă în întregime poemul eternelia (Marineasa, 2006). De asemenea, din miniepistole (Grinta, 2017, ed. a II-a, 2018) a reținut câteva poeme considerate „reprezentative în ceea ce privește viziunea mea poetică”.

Aceasta ar fi materia volumului „eon”, deopotrivă „culegere” și „antologie”, lăsându-se deoparte nu numai volumul de debut „visul în lucru” (1979), dar și cele două volume „iubirea nu bate la ușă” (2013, 2016), precum și „calea victoriei” (2019), „La guérison d'illusion et autres guérisons” (Stellamaris, Franța, 2020) și „everest” (2020) – ultimele trei îndreptățind o antologie menită a-l defini liric reprezentativ al generației sale și unul dintre cei mai interesanți poeți români de azi.

„Eonul” este un fel de biografie interioară a vieții poetului, începând de la „întâlnirea cu zeul” care l-a trezit „din somnul cel negru al morții” (eon I), până la renașterea „din propria ei cenușă” a speranței („privind cum răsare/ nimb de aur în jurul/ chipului meu” (eon VIII) și, desigur, la isihia apogeică („rug nestins”) ce-l face pe poet să retrăiască „un veac de frumusețe”, să audă în preajmă-i „cuvintele sfințite/ și stele de din stele se aprind/ și cu tristeți ușoare îmi mângâie fruntea/ (...)/ văd fericirea și o spun:/ e adevărul viu și vie în lăuntrul său minunea/ iubirea ce-a salvat de la pieire lumi” (eon IX).

Note: Zenovie Cârlugea