PROVOCAREA
DESTINULUI LA NINA CERANU
Nina Ceranu se afla între puterea cuvântului de a rodi în timp şi
uitare, la fel ca atâţia scriitori sau artişti ai vremurilor
noastre. Societatea pare să-i uite pe creatorii de frumos, pe cei
care sondează realitatea şi istoria, fiinţa umană şi necunoscutul.
Proza cere timp şi răbdare, proza este o cronică a vieţii, a
fanteziei şi a căutării, cititorul firesc, cel care caută în timp
motive pentru viaţa proprie într-un roman, nu
mai are răbdare, nu mai are porţia sa de destin în destinul
colectiv. In faţa acestei situaţii, Ionel Bota, încearcă să ne
reamintească neajunsurile noastre şi tristeţea şi bucuria
artistului în lucrarea Povestitorul şi provocarea destinului
(eseu despre proza Ninei Ceranu), Editura
Timpul Reşiţa, 2001. Artistul trebuie să privească înainte,
artistul trebuie să-şi ducă pe umeri fragili crucea, indiferent de
vremuri, de eternitate.
Analiza făcută de Ionel Bota este scurtă, dar profundă, caută să
vadă dincolo de tăceri, dincolo de
absenţă. Cartea ne prezintă o precisă şi
necesară Bio - bibliografie, care ne relevă viaţa unui scriitor,
datele scurte ascund o puternică trăire, poate o dramă, drama de a
fi membru al Uniunii Scriitorilor şi de a trăi în singurătate, fără
ca asociaţii tăi în suferinţă să-ţi fie alături şi trăind pe de
altă parte viaţa ziaristului, acolo unde cuvintele putrezesc şi
unde mor doar în câteva ore. Nina Ceranu, împreună cu Ilie Chelaru,
din anul 1993, conduc revista trimestrială „Orient Latin”,
Fundaţia Culturală „Orient Latin” şi Editura eubeea,
Timişoara. Se pare că aici prozatoarea a provocat destinul său,
pornind pe un drum care este dificil, drumul omului de cultură
într-o lume a ezitărilor, a erorilor, a trădărilor şi a libertăţii,
care uneori poate distruge sau poate
salva.
Ionel Bota ne prezintă o listă a volumelor tipărite de scriitoare,
a listă exactă a timpului trăit de autor, o
listă a vieţii trăită din chiar viaţa sa, dincolo de tristeţe,
speranţă, destin, drum propriu, în semnul predestinării. Titlurile
volumelor sunt incitante, pline de mister, precum: Cartea
morţilor, roman, Editura Augusta, 1998; Umbra
Iscarioteanului, roman , Editura eubeea,
1996. Este reamintit debutul Ninei Ceranu, cu
proza scurtă Întoarcere cu bucurie, Editura Facla,
1983, Timişoara.
Domnul Eugen Dorcescu semnează cu dragoste şi maturitate, cu
puterea memoriei de a da viaţă vremurilor, prefaţa studiului semnat
de Ionel Bota. Eugen Dorcescu îşi reaminteşte de începuturi, când a
realizat că se afla în faţa unui talent incontestabil, acela al
Ninei Ceranu, care prevestea un drum viguros, un
drum al mântuirii prin scris. Eugen a urmărit cu
atenţie acest drum, a descoperind evoluţia scriitoarei, descoperind
opera, descoperind omul, descoperind modul cum lucrează Dumnezeu cu
lumea şi cu oamenii, prin harul său, prin talentul primit, prin
dragostea de scris primită de
scriitoare.
De la începutul studiului, din prefaţă, suntem îndemnaţi să privim
la ruptura dintre oraş şi sat, dintre om şi om, să descoperim
femeia tânără într-o lume la sfârşit de veac, un fel de arhetip,
aflat în laboratoarele epocii, sub tensiune, pentru schimbarea
sufletului, după forma şi durerea vremurilor. Descoperim ruptura
dintre oameni, totul este atins de putrezire, putrezirea
sufletelor, a cuvintelor, a gesturilor, a clipei. Tot ce scrie Nina
Ceranu rezistă prin ştiinţa şi arta de a construi romane, timpuri,
întâmplări interioare şi exterioare fiinţei, de a descoperi puterea
cuvântului scris.
Ionel Bota în studiul său insistă pe distilarea etapelor ficţiunii
în opera artistului, pe căutarea destinului, într-un dialog al
lumilor, pe închisoarea dintr-o clipă, pe libertatea ca limită
umană, pe memorie şi uitare, pe degradarea în spaţiu şi în timp a
sufletului uman, pe recuperarea umanităţii şi, mai ales, pe
singurătate, pe “ anarhia esenţelor “. Ionel Bota scrie:
„Femeile, personaje mult mai bine conturate, dezvoltă mereu -
Închizând/ deschizând - paginile unor cronici autentice de familie,
cu desfăşurări paralele. Practic, sunt biografii cu o transformare
perpetuă, gesticulaţia lor, comportamentul, sunt fisurate sub
aceleaşi determinaţii ale amintirii (dar există trecut în afara
memoriei indelebile?)”.
Uneori Ionel Bota foloseşte un limbaj frust, rece în analiza sa,
obiectivă, dar pertinentă şi, mai ales, necesară, ceea ce atinge
esenţa scrierilor.
De remarcat în studiul său, trimiterile la critică, la ceea ce a
consemnat vremea despre romanele Ninei Ceranu, despre proza sa, iar
semnăturile lui Laurenţiu Ulici, Eduard Covali, Dumitru Hurubă, Al
Florin Ţene, Ion Arieşanu, Radu Ciobanu, vin să ne atragă atenţia
că la Timişoara este cristalizată o operă, ca mărturie prin
timp. Cornel Ungureanu recunoaşte cu sinceritate
realitatea care ne acuză: „Dacă ( încă ) tânărul critic de la
Oraviţa scrie o carte despre Nina Ceranu, înseamnă că a citit
PENTRU NOI pagini care merită a fi regăsite”.
Poate fi ascuns ceva Ochiului Divin? Totul este descoperit în faţa
lui Dumnezeu, de aceea orice viaţă de scriitor, orice roman, sau
orice cuvânt trăit, scris, citit de artist este un eveniment
spiritual profund...
Constantin Stancu
