...nu am văzuto de 50 de ani. Îmi părea că avea aceleași gesturi de copilă și voiam să cred că e ea. Și era. Tot aceași femeie dar acum, parcă îmi era mai greu sa intru în vorba cu ea. Știam că acum discuțiile se pot rezuma doar la simple conversații ca între prieteni sau ce am realizat într-un jumatate de secol de când nu ne-am mai văzut sau câți copii sau nepoți avem. Cel putin, eu așa gândesc acum.Acum 50 de ani aveam atâtea nebunii să îi spun, să o mint frumos, să îi spun vorbe frumoase, dar care poate nici eu nu le credeam. Și m-am decis să intru cu ea în vorbă. Am mers la ospatar și l-am rugat dacă poate să îmi aducă un meniu pe care sa il duc eu la masă. Stiam că este singură pentru că în fiecare seară lua masa acolo, singură. Am luat meniul și i l-am dus. Nu l-am pus pe masă, am zis direct, azi o să mănânci doar cea mai pufoasă branză... știam că îi place și asta e replica care o foloseam când nu știa ce să mănân...