A deschis ochii și s-a ridicat în picioare. Nicio altă dimineață nu urma să mai fie ca aceasta. Știe foarte bine ce are de făcut. Trage draperiile și deschide geamurile. În viața altora e primăvară. Nimic mai mult. Zâmbește mijit, aproape neobservat. Caută pachetul de țigări și se trântește în fotoliu. Într-una dintre țigări e injectată o sută de miligrame de Poloniu-210. Letal, magnific, simplu. Lucrurile care nu există nu pot fi imaginate iar cele care există nu pot fi schimbate. E convins de asta. Acceptă tot ce nu a putut accepta până acum. Nu știe de ce și nici nu îi pasă. Dumnezeu iartă prea târziu. Și întotdeauna e prea târziu. Chiar și pentru dumnezeu. Deschide o carte precum un chirurg deschide inima pacientului său pe masa de operație. Cu grijă și delicatețe. Cartea miroase precum sexul unei femei proaspăt îmbâiate. A liliac și a viață. Ce viață. Mai are de citit 27 de pagini. Se gândește că, dacă are puțin noroc,