În memoria mamei mele, Ioana(Oița)
Preda
O mamă, dulce mamă, azi noapte te-am
visat,
Aveai vechea năframă -înger
imaculat,
| Mămica, sora mea Mariana și eu, la botezul nepotului meu Bogdan
- 1980 |
Făptura ta de doruri și fără
compromis,
Mi se arată-aievea, făptura-ți
diafană,
Ce nu știa ce-i lenea, la toți ne făcea
hrană,
As în gospodărie, de flori
îndrăgostită,
Tu nu avei mândrie, doar vocea
potolită,
Ce ne mustra-n blândețe, cu vorba
potrivită,
Acum la bătrânețe, erai de toți
iubită;
Sunt sigur că-n suită, cu Fiu și Tatăl
ești,
Of, mama mea iubită, desprinsă din
povești
La crucea ta vin astăzi, Lumină să-ți
împart,
Cu pas spășit pe străzi, azi sufletu-l simt
spart;
Cu multă evlavie la poza ta privesc,
Rememorez când vie, ți se părea
firesc
Să-mparți dumicătura cu cei sărmani și
triști,
Să nu cunoști ce-i ura – mi-e greu să nu
exiști,
Căci dragostea de mamă, e unică sub
soare,
Ea nu cunoaște teamă și e
răzbătătoare,
Nu-i condiționată de viață
și-ntâmplări,
Ea poate fi purtată de vânturi peste
mări
Te simte chiar departe, ți-e bine, sau ți-e
rău,
Și-așteaptă câte-o carte, că-i place scrisul
tău,
Căci ea a fost întâia ce te-a-nvățat a
scrie,
Tot ea te-a învățat, ce este-o
poezie,
Ea te-a luat în brațe când trist și
abătut
Credeai că doar cu hoațe, pereche ai
făcut.
Scriu și te plâng, mămică - în chin te-ai
prăpădit,
Căci boala nemiloasă, tot trupul ți-a
sleit,
Și-n agonia morții, de sete te-ai
uscat
Iar frumusețea-ți pură, în rictus s-a
schimbat,
Plâng fiindcă nu concep, de ce Sfânta
Treime,
Ți-a dat la chinuri cep și-a vrut să te
suprime,
Dar nepătruns e Domnul și fiul său
Iisus,
La toate ei știu tonul,pe buni îi fură
sus.
Această poezie, o scriu de dorul
tău,
De blânda ta făptură, la bine și la
rău,
Icoana ta cea Sfântă o port unde mă
duc,
Cu dorul tău fac trântă, de lacrimi îl
usuc
Și-acum mă uit la poza cu chipul tău
frumos,
De ți-am greșit, mă iartă, tu suflet
generos,
Mă rog la Sfântul Tată și Fiul său
Ceresc,
Să fii de ei iertată – păcatu-i
omenesc,
Din colțul tău de Rai, să-mi vii mai des în
vis,
Și-al Îngerilor Crai, așa cum a
promis,
Să facă mai devreme, știuta
judecată,
Toți morții să îi cheme și omenirea
toată.
Să fiu și eu acolo, din nou să
te-ntâlnesc,
Să scapi de bătrânețe, să-ți spun cât te
iubesc,
Cu toții la olaltă, din nou
să-ntinerim,
Din viața nesfârșită, cu toți să ne
hrănim.
Te-aștept, te-aștept, mămică, să-mi vii mereu în
vis,
Durerea nesfârșită, s-o sting în Paradis
–
Iubirea ta maternă s-o simt în jurul
meu,
De-a pururi să rămână, precum un
curcubeu.
