O stafie monumentală

Parlamentul e o instituție unică! E singura instituție necesară: „inima și mintea” națiunii. Restul sunt viscere, dă de înțeles CP Tăriceanu. Cum îți dai seama că o instituție e unică? Simplu: te întrebi dacă ea ar continua să existe, chiar când toate celelalte ar dispărea. Or chiar asta s-ar întâmpla, crede dl Tăriceanu: dacă ar dispărea teritoriul țării, populația ei și armata ei, ar rămâne, țanțoș, în mijlocul pustiului, Parlamentul! Tu, om de rând, fără simțul măreției, te întrebi: dacă nu mai există poporul (adica electoratul), ai cui „aleși” ar trona în bancile Parlamentului? Si pentru cine ar legifera ei? Si dacă nu mai există nici țară („teritoriul”, pământul patriei), ce parteneri „din afară” (care „afara”, daca a disparut „inăuntrul”?) vor dori să dialogheze cu această monumentală „stafie”? Si cum să fii ”mintea și inima” unui corp care nu mai există?