Un șef de partid orfan

„De-aici nu se pleacă!” – strigă, într-un glas, aleșii noștri. Incet-încet, ei se transformă, deja, in statui. Iar în fruntea lor, călare pe orice situație, va dăinui CP Tăriceanu, primul bărbat de stat din istoria omenirii care n-are nevoie de stat ca să fie șef. Dispare țara? Dispare poporul? Nu-i nimic. Noi legiferăm neobosiți în băncile unei clădiri care nu mai există, construită de oameni care nu mai există, într-o patrie care nu mai există! Totul e sub control!

Se vor găsi unii care să-mi spună că am ceva personal cu dl Tăriceanu! In fond, ce atâta tapaj pentru un biet discurs de ocazie? Incep și eu să cred că da, am ceva personal. Si anume: destinul meu și al țării mele e direct afectat de faptul că al doilea om din stat a ajuns în această poziție ca reprezentant al unui partid, care a obținut cca 6% din voturi, în urma unor alegeri la care au luat parte doar vreo 40% dintre români. Cu alte cuvinte, dl Tăriceanu e „alesul” unei comunități electorale echivalente cam cu un sfert din populația Bucureștiului. Nu e cam puțin, pentru atât de mult? Incurcate sunt căile democrației!