TALENT, IMAGINAŢIE, CREATIVITATE ŞI ERUDIŢIE, LA UN LOC:
“ŞOBOGRÉ -155 de povestiri scurte şi
ultrascurte- * CHIROMANTUL REGINEI -
nuvelă”,
de Adrian Botez
Noul volum de proză al
scriitorului Adrian Botez (“ŞOBOGRÉ -155
de povestiri scurte şi ultrascurte- *
CHIROMANTUL REGINEI - nuvelă”, apărută la
Rm. Sărat, Editura Rafet, 2017)încântă, încă de la primele
pagini, ochiul cititorului - prin bogăţia erudită a
documentării, prin sprinteneala reflecţiilor şi
profunzimea cugetării la “cele ale lumii”. Cele 155
de scurte povestiri sunt mici diamante, fiecare din ele atent
şlefuit, toate plămădite din felurite întâmplări, fie mitologice,
fie istorice, fie din zgura şi tăciunii realităţii, presate sub
teribila greutate a spiritului atent, scrutător, al neiertătorului
de sminteli umane - Autorul. Povestirile, unele dintre ele,
dezvăluind taine (împovărătoare, patetice sau amuzante...), din
biografiile unor cunoscuţi scriitori sau din existenţa unor (încă)
neuitate personaje/personalităţi istorice (Carol I Stuart,
Oliver Cromwell, Jorge Luis Borges, Vincent Van Gogh, Charles
Dickens, Mihail Bulgakov, Bacovia, Eminescu, François Villon etc.)
- poartă spre noi prospeţimea şi autenticitatea
surprizei.
Cea care dă titlul colecţiei
de micropovestiri, Şobogre (de pildă!), îl are ca
erou pe smintitul marchiz de Sade, cel căruia perversiunile sexuale
îi erau singura şi de căpătâi preocupare. În disperare de cauză
(„internat” fiind el la Bastilia...), dementul
experimentator sexual încearcă, în nebunia sa, încrucişarea dintre
o şobolăniţă şi un biet greiere. Deliciul povestirii
vine din dezvăluirea semantică: marchizul s-a gândit să boteze
inchipuitul rezultat al “încrucişării” cu o alăturare
a numelor celor două vietăţi: RACIGALLE (
rat-fr. şobolan – şi, respectiv,
cigalle– greiere) Autorul duce imaginaţia mai
departe decât ne-am aştepta, denumind ipotetica vietate
(„hibridată” ca o culme a absurdului!) “şobogré”,
adică prescurtările de la “şobolan” şi
“greiere”!
Adrian Botez
identifică gesturi, oarecum similare cu cele ale marchizului de
Sade, nu doar la oamenii contemporani nouă, ci chiar şi
la…Dumnezeu:
“ (…) Numai că
experimentul s-a oprit cam pe-aici… - …adică,
n-a trecut de prima sa fază. Pentru că greieraşul (de sub stea
neagră!) s-a înecat în umorile din vaginul şobolăniţei…adică, exact
ce nu prevăzuse marchizul întreprinzător…
Din toată
isprava “alchimistului” (care a stăruit să păstreze cadavrul
ghinionistului greiere, în vaginul şobolăniţei…poate-poate, şi în
moarte, “cigale”-ul va slobozi ceva, cumva, în matricea
şobolănească…!) s-a cam ales praful. Ca urmare, şobolăniţa a murit,
a doua zi după decesul greieraşului, de un soi de “septicemie
şobolănească”…iar “şobogre”-ul a murit, şi el, înainte
de a se naşte. A decedat, cum s-ar zice – încă din starea
de…proiect!
…Ceea ce arată
că demenţa experimentatorilor depăşeşte, uneori, cu mult, media
acceptată, de oameni şi de Dumnezeu…A se vedea, printre atâtea
altele, şi cazul de la Geneva, cu “alchimiştii
antimateriei”[1]!
…Pe de altă
parte, stai şi te gândeşti că astfel de experimente, fără cap şi
fără coadă, se fac şi la nivel divin. Spre exemplu, Dumnezeu a
vrut să corcească un înger c-un drac – şi-a ieşit…omul!Zău că
n-a ieşit ceva de seamă, cum se tot laudă Preabunul: o arătare, pe
de-o parte, proastă ca un greiere, cântând, flecărind şi
pălăvrăgind fără rost…pe de alta, cu o fire lacomă şi apucătoare,
răutăcioasă şi crudă, precum
şobolanul…
Da-da, zău că
n-are cu ce se lăuda (…“capodopera Creaţiei”, “capodopera
Zilei a Şasea” - auzi!)…El, ”Marchizul
Celest”…!
În esenţă,
povestirile din volum sunt parabole, totalitatea
lor reprezintă un fel de catehism al normalităţii, prin concluziile
ce strălucesc, luminoase, în conştiinţa cititorului. Un fel de
“aşa să nu faceţi” - pare să fie strigătul disperat
ce răzbate din fiece
poveste-povestire-parabolă.
Cine s-ar fi gândit
că onorabilul, dar poate prea prolificul Honoré de Balzac - să fi
fost, în realitate, un grăsan ahtiat după câştigul de bani,
un ahtiat după femei, un foarte prost gestionar al afacerilor sale
literare şi un snob, în cautare de parvenire, cu orice
preţ?
Adrian Botez este,
în general, prea puţin reverenţios, cu personajele sale, oricât de
sus-puse ar fi fost ele, cândva, în istoria umanităţii terestre.
Spre exemplu, el afirmă, despre amiralul englez Horatio Nelson,
care, după moarte, a fost “conservat”, de marinarii
săi (ca să-l aducă şi îngroape, după moartea sa, în bătălia de la
Trafalgar - în Anglia), într-un butoi enorm, cu un amestec format
din vin, coniac şi whisky:
“...Ceea ce impresionează, în biografia
acestui erou britanic, mort la datorie (pe vasul-amiral,
Victory... – ultimele vorbe ale amiralului au fost:
„Mulţumesc lui Dumnezeu şi
Emmei, mi-am făcut datoria!”) - este
modul cum ştiu englezii nu doar să trăiască, ci să şi moară:
trupul decedatului (şi atât de iubitului amiral, despre a cărui
pierdere, legată de victoria Angliei, asupra Franţei napoleonice,
la Trafalgar, însuşi regele Angliei, George al III-lea,
ar fi spus, cu lacrimi în ochi: "Am
pierdut, mai mult decât am câştigat”…)
amiral-erou a fost adus, în Anglia, spre a fi înhumat... -
...ÎNTR-UN BUTOI IMENS, CARE CONŢINEA O CANTITATE, CU TOTUL
RESPECTABILĂ, DE CONIAC, AMESTECAT CU VIN ŞI
WHISKY...
...Ce pleaşcă (...invidiată,
în primul rând, de irlandezi şi de scoţieni!) au unii, dom'le
- chiar şi după
moarte...!
Auzi, el, NELSON,
puritan, abstinent convins! - ...şi cadavrul lui
păstrat într-un butoi cu CONIAC, AMESTECAT CU VIN ŞI WHISKY!
Phii!
„Nelson să fii, noroc să
ai!”
Toate povestirile
sunt savuroase. Unele dintre ele, datorită erudiţiei şi acribiei
autorului, par oarecum fantastice, deci greu de acceptat, ca
adevăruri istorice. Altele - au concluzii dezarmant de simple,
aproape de neacceptat, şi ele...tocmai din pricina golului
surprizei bruşte (“căscat” ca o genune, în faţa
preatihnitului cititor!) - gol format în mintea unui cititor ori
snob, ori prea sofisticat…Te aştepţi ca personajul să cadă în
genunea de posibilităţi ale prăbuşirii…şi te pomeneşti cu el căzând
într-o banală…FÂNTÂNĂ!
FÂNTÂNA – ca
FEREASTRĂspre Mistica Transcendenţă…
Oricâte paradoxuri
fascinante construieşte - din toate povestirile autorului răzbate
talentul de povestitor şi imaginaţia debordantă a scriitorului
Adrian Botez. Volumul beneficiază de ample introduceri explicative,
atent documentate şi fin detaliate, de parcă autorului i-ar fi
teamă să nu fie greşit înţeles. De altfel, ceea ce este de
ramarcat, la modul pozitiv, în plus faţă de calităţile enumerate
mai sus, este atenta documentare a autorului. Vastele note de
subsol, adevărate incursiuni istorice, sunt nu doar o expresie a
respectului faţă de cititorul avizat/neavizat, ci chiar un mijloc
didactic extrem de eficient, dovedind apartenenţa autorului la
nobila “şleahtă” a educatorilor
“înrăiţi”... Un autor mistagog-pedagog mistic
(iniţiator!), care te obligă, pur şi simplu, SĂ
ÎNVEŢI.
SĂ AFLI. SĂ
ŞTII. SĂ DESCOPERI.
Nuvela
Chiromantul reginei excelează, din acest punct de
vedere. Aşa cum am putut constata (tot răsfoind
“opurile” mistagogului Adrian
Botez…), Revoluţia sau, mă rog, aşa-zisa “Revoluţie
Franceză” este aproape o marotă, pentru onorabilul autor.
Este subiectul multor proze de-ale sale, semn că evenimentul
istoric cu pricina îl obsedează, prin nefirescul şi nedreptăţile,
prin atrocităţile implicate în “Revoluţia Franceză”,
autorul considerând că acest episod istoric a nenorocit, pe vecie,
Franţa, prin impactul negativ asupra noţiunilor de regalitate
legitimă, prin răsturnarea scării normale a valorilor morale, prin
adoptarea “anormalului” pe post de normalitate.
Povestea reginei scăpate de ghilotină, prin substituirea sa,
ocultă, cu o sosie parcă născută ad-hoc (şi chiar aşa şi este, în
poveste…!), e prea savuroasă ca s-o devoalăm noi, aici. Personajele
poveştii-nuvelei sunt absolut “meseriaş” creionate,
obscurul Cagliostro/Joseph Balsamo, aventurier admirabil descris,
aparent naivul cavaler–chiromant, un fel de confident sui-generis
al nobilei regine, sau chiar regina însăşi - sunt personaje vii,
parcă sărite dintre coperţile cărţii, în faţa cititorului
uluit.
Îi doresc lui
Adrian Botez să scrie cât mai multe asemenea minunate cărţi (de tip
“şeherezadic”!), prin care să re-învie spiritul
autenticului CITITOR-DE-CARTE/PAGINĂ!
Octavian
CONSTANTINESCU
[1]-În
august 2000, laboratoarele CERN din Geneva, Elveţia au finalizat
construcţia unei "FABRICI DE ANTIMATERIE". Scopul
acesteia este de a crea atomi de antihidrogen. Problema este că
aceşti atomi, odată sintetizaţi, se pot anihila intrând în contact
cu materie. Această problemă ar putea fi rezolvată cu ajutorul unor
"capcane" magnetice în vacuum, aşa-zisele capcane
Penning, care să prevină asemenea coliziuni.
S-au detectat mici cantităţi de
antimaterie, într-o zonă de Univers dominată, de departe, de
materie. Antimateria se întâlneşte foarte uşor cu materia care o
înconjoară, cu care se anihilează, rezultând raze gamma. Această
lumină a fost detectată încă din 1978 ca provenind din centrul
galaxiei noastre. Cercetările au continuat şi, acum, fizicienii
propun un mechanism, pentru a explica apariţia acestei antimaterii.
Această antimaterie există pentru foarte scurt timp, lovindu-se
repede de materie şi anihilându-se. Observarea acestei lumini a
permis astronomilor să detecteze prezenţa acestei antimaterii” –
cf. wikipedia.
…Se cunoaşte
faptul că atunci “Când materia şi antimateria se întâlnesc,
acestea reacţionează violent. Materia şi antimateria dispar (se
anihilează), lăsând în urma lor o formă de energie, stabilizată de
obicei ulterior ca foton de înaltă energie (raze
gamma) – sau…o gaură neagră”. Adică, mai pe
româneşte: e foarte posibil, dacă experimentul demenţilor
“alchimişti” genevezi “reuşeşte” (?!) –
în locul Pământului, ba chiar în locul Galaxiei, să rămână
(“să se obţină”)…un “şobogré” de forma
unei…”găuri negre”!
…“Casa arde (…lumea
moare de foame, de boli oribile şi de nedreptatea strigătoare la
cer…), iar “babele” (avide
de…”homunculoizi”) se
piaptănă…!!!”
Sursa: Adrian
Botez
