Fără detergent, fără balsam, fără energie electrică şi numai cu apă rece de munte. Aşa spală de când e lumea oamenii satului preşuri, ţoale, sumane, cuverturi, iţari şi mai nou câte o pilotă. Vorbim despre ştează, o instalaţie pe care am descoperit-o în Bicazu-Ardelean, în Neamţ.Unde-i o moară e şi-o ştează musai. Maşina asta de spălat nu-i mare inginerie, dar credem noi ar avea ceva potenţial turistic şi ecologic. Povestea ne-a spus-o nea Ion care se laudă că are clienţi în ciuda modei care a schimbat preşurile cu persanele sau cuverturile frumoase şi teşute din greu cu o carpetă din târg. Albe ca spuma laptelui fără detergent Apa care alimentează şteaza vine de pe gârla morii, pe un canal îngust din lemn. Un fel de uluc. Se varsă apoi cu putere într-o vană. “Aici fierbe apa şi rostogoleşte ţoalele”, ne explică un alt cunoscător, bunicul Viorel. Am întrebat un bunic de 84 de ani de când ştie el că există ştează în comu...