Este plăcut, îndulcește existența însă rotunjește
formele.. eu știu foarte bine despre ce vorbesc, fiindcă până acum
l-am adulat, venerat, m-am prosternat ca în fața unui zeu
atotputernic și dominator, căruia nu-i puteam rezista. Un zeu care
putea contracara orice așa-zisă nefericire, devenind însă chiar el
o sursă de nemulțumire crescândă.
Se impun desigur măsuri drastice, fiindcă acest zeu mi-a
intrat în sânge, ca la orice dependență.
Mi s-a spus că dacă nu voi consuma dulciuri 21 zile, voi
putea să renunț la ele 4 good. Asta și intenționez. Au trecut deja
7 din cele 21 zile ale ..rețetei. Un pic de rezultate au apărut
deja, ce bine, nu-i așa?..!
Oare voi urma pașii în continuare, așa cum (mi) se
cuvine? Asta dacă mă respect cu adevărat, pe mine ca suflet și ca
trup - un dar divin..
Multă lume (își) promite, cât de puțină lume reușește să
se lupte cu ceva atât de ..la îndemână. Dacă nu mai ai adversarul
în fața ta, l-ai bătut deja! Pierde prin neprezentare! Nu mai
cumpăra nimic dulce și el va pierde jocul, după 21 zile lipsă la
competiție.
Să fie așa, să nu fie?..
N-am decât de pierdut dacă nu încerc, atâta cât ține de
mine.
Și ține, destul de mult. În noi se află toată puterea,
de noi înșine și de calitatea gândurilor noastre depinde destinul
nostru și calitatea vieții însăși..
Hai să mai vedem.. desigur că nu e singurul subiect care
mă preocupă, în lupta aparentă cu destinul. Ce bine că nu este
implacabil. Ce bine că ne stă în putere să ne luăm la trântă cu
acea entitate negativă din interiorul fiecăruia și să facem astfel
încât s-o punem zilnic la pământ, să nu-i mai permitem să se
inoculeze.. deviez desigur de la subiectul du sucre.
Puritatea noastră interioară necesită un efort continuu
de purificare! Nu e ușor! Cine a zis că viața e ușoară, sau că e
dreaptă?.. Nici bogații nu sunt prea fericiți, cu toți banii din
lume există nemulțumire și țeluri care aparent nu pot fi atinse,
există frici, temeri și multă-multă prostie, din prea păcate.. Da,
exact, de la multe păcate..
Voi continua, dar poate voi dansa pe altă muzică, cu un
alt titlu..
Pe curând, mes chers amis!