Licenţiat în Drept de la Paris (cu o teză despre Acţiunile cauzate de frică!), acest băiat de preot bucureştean ajunge primar şi îşi ia funcţia în serios.

Iată cam ce a făcut în trei ani, 1888-1891: a continuat canalizarea Dâmboviţei şi a finalizat construirea primei conducte cu apă potabilă a oraşului (ceea ce a însemnat, între altele, şi canalizarea a 50 de străzi riverane râului şi racorduri la case particulare dar şi instalarea de pompe stradale, ca să suprime scoaterea apei de la Vadul sacagiilor, plin de mortăciuni).
A amenajat groapa de gunoi din Valea Plângerii (unde gunoierii ajungeau noaptea, cu cotige pe arcuri, ca să nu facă zgomot). Aceasta după ce a deschis seria de abonamente pentru ridicarea gunoaielor din faţa caselor. A introdus iluminatul electric pe marile bulevarde; tot în vremea lui a început să circule primul tramvai electric – linia 14.
După ce a făcut cadastrul capitalei, a purces la sistematizarea ei, croind bulevarde (numite azi: Carol, Ferdinand, Dinicu Golescu, Elisabeta). Se spune că unii locuitori s-au împotrivit exproprierii. Primarul i-a aşteptat să plece în vacanţă, le-a pus grijuliu lucrurile la adăpost, le-a dărâmat casele şi a curăţat locul. Despăgubirile au fost aşa de mari încât n-a existat nici un reclamant.
De unde avea bani primarul avocat? Dincolo de bugetul instituţiei, care mai mereu era sub nevoile reale, el a recurs la un împrumut. S-a adresat concetăţenilor cerându-le să subscrie la cele 16 milioane de lei necesari modernizării oraşului. În cinci ore de la lansarea operaţiei, suma depusă de bucureşteni era de 28 de ori mai mare…
Un alt element hotărâtor a fost calitatea echipei de consilieri şi a celei tehnice. Şi într-un caz şi într-altul culoarea politică n-a contat. Oameni cu situaţie materială consolidată, buni gospodari, profesionişti recunoscuţi, toţi cei care l-au înconjurat pe Pake Protopopescu n-au furat, n-au fost amestecaţi în afaceri dubioase, spălări de bani, licitaţii „cu dedicaţie”.
A fost odată… Şi lucrul s-a materializat în ce se vede şi azi: construirea a 30 de şcoli primare, 5 judecătorii, filtre de apă (la Arcuda), stăvilare (Ciurel şi Brezoaia). Apoi ridicarea unor clădiri de seamă ale oraşului – doar una dărâmată de comunişti, institutul de Medicină legală Mina Minovici. Atunci au apărut pe harta oraşului: Şcoala de comerţ N. Kreţulescu, Palatul de Justiţie, liceele Gheorghe Lazăr şi Sf. Sava, Grădina Botanică, azile de noapte, capele de cimitire ş.a.
Dedicat sarcinii încredinţate de bucureşteni, Pake Protopopescu a găsit în parmanenţă soluţii, a creiat, a limpezit, a curăţat: de la potolirea măcelarilor care cereau preţuri excesive (prin cumpărarea unei cirezi de vite tăiate pe seama Primăriei şi apoi carnea vândută la preţuri convenabile), până la obligarea bărbierilor să-şi dezinfecteze bricele cu spirt, primarul n-a aşteptat justificări, n-a venit în faţa alegătorilor cu discursuri sforăitoare sau promisiuni aiuritoare.
Se spune că nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită. În cazul acesta e vorba de obrazul bucureştenilor. Pake Protopopescu a murit la 48 de ani (în 1892); urmaşii imediaţi au vrut să-i omagieze faptele ridicându-i o statuie.
Comitet de iniţiativă, colectă de bani, sculptorul Ioan Georgescu, turnătorul italian în bronz Guido Corti din Milano – iată ingredientele pentru un asemenea monument.
Dar succesorul lui, C.F. Robescu, s-a împotrivit amplasării şi abia în 1899, sub primariatul lui Barbu Delavrancea, s-a aşezat statuia la intersecţia bulevardelor Carol şi Ferdinand. Pentru o vreme. Sub regimul comunist a dispărut de tot şi locul i-a fost luat de un Bălcescu beteag, ieşind din apele unei arteziene.
Sursa : https://www.ziarulmetropolis.ro/pake-protopopescu-un-primar-pe-cinste/...