Pe o întindere de 100.000 de metri pătraţi, având în centru spaţiul actual al halelor din spatele magazinului BUCUR, Târgul Moşilor a reprezentat, până la Primul Război Mondial, o formă de perpetuare a tradiţiei din vremea daco-romanilor.
La sfârşitul primăverii, într-o joi, erau pomenite sufletele strămoşilor (zeii mani). Asta însemna deopotrivă împărţiri de pomeni, dar şi cumpărături masive. Preluată în formă creştină, această comemorare a fost susţinută, an de an, de voievozii Ţării Româneşti. Mircea cel Bătrân face să fie pomeniţi aici oştenii săi căzuţi în 1397, într-o luptă cu turcii.
Peste un sfert de mileniu, în 1632, Matei Basarab nemureşte şi el faptele slujbaşilor săi care s-au confruntat cu o oaste moldovenească. Momentele de pioasă aducere aminte au făcut să se dezvolte, peste măsură, şi un comerţ înfloritor. Mărturie, între altele, stă şi numele străzilor – unele păstrate p...