Palatul Brukenthal l-am descoperit, asa cum imi place mie, intr-una din calatoriile pe taramuri romanesti. Aflasem de locatie, dar pentru a ma asigura ca nu alerg dupa cai verzi pe pereti, am intrebat si alti cunoscuti despre el. Nimeni nu stia de existenta lui, toata lumea spunea de Muzeul Brukenthal din Sibiu, de Colegiul Brukenthal, dar de palatul din Avrig nici vorba. Asta m-a cam speriat un pic, insa nu as putea rata vizitarea unui palat, in Romania, asa ca am perseverat.

Dupa ce am vizitat Rapa Rosie, ne-am continuat drumul spre Sambata de Sus unde planificasem sa innoptam si sa petrecem seara intr-o companie placuta. Pana acolo, drumul trecea prin Avrig, unde gasisem ca ar fi acest palat frumos, construit dupa modelul Palatului Schonbrunn din Viena. A fost construit in secolul XVII ca resedinta de vara a Baronului van Brukenthal. Brukenthal.... hmmm... nume cu rezonanta mai ales datorita muzeului din Sibiu, dar totusi cine este aceasta persoana. Cautam si gasim lucruri interesante. Samuel Brukenthal a fost guvernator in Transilvania in anul 1774 pentru aproape 13 ani, de origine sas, nascut in Nocrich, pe langa Sibiu. Actualul muzeu din Sibiu, care ii poarta numele, era casa sa. Acesta era pasionat de arta, in timpul vietii fiind un mare colectionar de arta. Colectia sa de arta a fost deschisa publicului in 1790, cu trei ani inainte ca Muzeul Luvru din Paris sa fie inaugurat. De asemeni, baronul Samuel Brukenthal este cel care l-a descoperit de Gheorghe Lazar si l-a trimis la scoli. Da, este vorba de acel Gheorghe Lazar care a infiintat in 1818 prima scoala in limba romana, in perioada in care toate studiile se faceau pe taramul romanesc in limba greaca, limitand astfel foarte mult accesul romanilor obisnuiti la cultura si informare. Prima scoala a fost Sfantu Sava din Bucuresti si nu a incetat de atunci sa aduca societatii romanesti oameni de valoare.

Aceste informatii le-am citit ulterior vizitei la palat si mi-am dorit sa vi le impartasesc datorita importantei pe care le-au avut asupra noastra, a tuturor romanilor.

Revenim la poveste, am ajuns in dreptul orasului si reusim sa nu ratam intrarea in Avrig de pe DN. Ne gandeam ca vom gasi indicatoare, care sa ne indrume, dar si ca nu aveam cum sa ratam un palat daca il intanim in cale. Indicatoarele au fost, desi sporadic, dar ne-au dus la locatie. Partea cu recunoscutul unui palat a fost o exagerare: nu ne-am imaginat nici o clipa ca palatul va avea o infatisare normala in partea stradala a sa si ca partea frumoasa si impresionanta, pe care ne asteptam sa o vedem dintr-o privire era, de fapt, ascunsa privirilor indiscrete. Astfel ajungem in fata unei cladiri, cu un gang mic si neprimitor, care reprezenta intrarea pietonala in curtea palatului. Nu era nici o taxa de intrare, doar un mesaj in care ni se spunea ca putem dona bani pentru restaurare, in cazul in care ne-a placut. Si ne-a placut.

Intram si ajungem intr-o curte, o zona inconjurata din trei parti de cladirea palatului. Cladirea nu era primitoare, nefiind renovata de ceva vreme. "Ce risipa", imi spun, "sa nu renovezi o astfel de cladire este o risipa de frumusete". Se spune ca palatul este construit in stil baroc, stil intalnit si in alte mari orase transilvanene precum Sibiu, Cluj, Oradea, Targu Mures. Continui vizita, gandindu-ma ce frumos ar fi palatul daca s-ar investi in el. Ajungem la niste scari ce coboara intr-un parc cu pajiste si flori viu colorate. Scarile se despart la un moment dat in doua pentru a ocoli o fantana arteziana. Fantana nu functiona, insa avea apa in ea si era foarte frumoasa. Cu putine elemente atmosfera aristrocrata s-a mentinut. Ajungeai imediat intr-o alta lume, o lume cu baroni si baronese. Drumul duce spre o cladire mai bine ingrijita si intretinuta, numita orangerie. In fata ei se intindea o gradina plina de flori diverse si viu colorate. Orangeria, in perioada sa de glorie, era o gradina botanica ce gazduia plante exotice din intreaga lume, atractia principala fiind cactusul Regina Noptii.

Am omis sa spun ca era o zi calduroasa de vara, asa ca am continuat calatoria, trecand de orangerie si am dat de o curte mare, frumoasa. Spun curte, pentru ca era imprejmuita de un gard, insa asta undeva departe. In spatele orangeriei se intinde o padurice, traversata de un drum minunat, o alee mai mare care avea, de o pare si de alta, din loc in loc, bancute pe care sa te poti odihni. Ceea ce am si facut. Soarele nu reusea sa patrunda printre frunzele copacilor. Umbra deasa, linistea din jur intrerupta doar de cantecul placut al pasarilor, era tot ce imi doream pentru a ma bucura pe deplin de acea placuta dupa amiaza de vara. Priveam de-a lungul aleei si in acea toropeala nu imi doream decat sa ma plimb calare, pe un cal alb pe acel drum strajuit si umbrit de copaci, poate, seculari.

Anul trecut am aflat, cu multa bucurie, ca palatul are oferte de cazare. Anul acesta, constat cu si mai mare bucurie ca lucrurile s-au schimbat de cand am fost sa-l vizitam, ca e deschis publicului, ca exista restaurant si ca se pot organiza evenimente aici.
Lucrurile se misca si se misca in bine in Romania. Trebuie negresit sa mai vad o data acest palat.