E o senzație greu de descris pe care încearcă să o descrie filmul la care fac referire cu titlul articolului ăsta. Nu contează dacă știi despre ce film e vorba. Cred că nu greșesc dacă îmi imaginez că fiecare om o simte... Și nu doar o dată în viața lui!Autocarul, pentru câte trasee or fi fost făcute cu el, părea decent. Ne-am așezat strategic în spate, dar după cum arată orice mare bătălie din istorie, nu s-a pomenit nicicând de o strategie perfectă. Motorul era în spate, iar la mine s-a nimerit să stau pe un loc unde nu se găsea spătarul unui scaun confortabil de autocar, ci o placă de beton acoperită cu o cârpă.În fine.Drumul până la granița cu Bulgaria a fost lipsit de evenimente interesante. Nici măcar un râgâit silențios care a făcut toată partea din spate a autocarului să pută a usturoi nu a fost prea interesant. Nu voiam să zic nimic, dar ăla cu sandvișuri de la trei rânduri mai în față clar nu a auzit instrucțiunile ghidu...