Zăpada scârție sub propriile-mi ghete. În semiîntunericul dimineții, muzica îmi însoțește pașii spre locul în care petrec zilnic prea multe ore. Pe alocuri, porțiuni de gheață își fac apariția. Ele sunt imprevizibilul alunecos oferit de omăt, așa cum se întâmplă și în viață. Uneori aluneci și cazi și trebuie să te ridici pentru a merge mai departe. Unele căzături sunt amuzante, altele dureroase. Contează faptul că schimbi într-o secundă priveliștea. Orizontul capătă alt contur. Și tu, ajungi să simți din nou altfel lumea. Clipa aceea este doar un alt conductor spre schimbare. La început percepută în mod inconștient, schimbarea nu ne afectează, conștientizarea producerii sale, da. Pentru că la fel ca și căzăturile, schimbarea aduce noutate, necunoscut. Cunoaștere.
Perspectivele se schimbă, la fel și noi! Nu uitați, cărările cele mai frumoase de străbătut pornesc din interiorul nostru și se reflectă în exterior.