Strigăte şi şoapte

Avva de la Măcin i-a întrebat odată pe învățăceii săi, de ce țipă oamenii unii la alții când sunt supărați?

– Țipăm pentru că ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.

– Țipăm ca să fim siguri că celalalt ne aude, încercă un alt ucenic.

– Țipăm ca să…

Nici unul dintre răspunsurile primite nu-l mulțumi pe avvă. Atunci îi lămuri el:

– Când două persoane se ceartă, inimile lor se depărtează una de alta. Ca să acopere distanța, ei trebuie să strige, ca să se poată auzi unul pe altul. Cu cât sunt mai supărați, cu atât mai tare trebuie să strige, din cauza distanței tot mai mari. Când două ființe sunt îndrăgostite, ele nu țipă una la alta, ci vorbesc încet, fiindcă inimile lor sunt apropiate. Distanța dintre ele este mică. Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că cei doi nici nu mai vorbesc; doar șoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e și mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să soptească; ajunge doar să se privească și inimile lor se înțeleg.

In final, înțeleptul adăucă:

– Când vorbiți între voi, nu lăsați ca inimile voastre să se înstrăineze una de cealaltă. Nu rostiți cuvinte care să vă îndepărteze și mai mult, căci va veni o zi în care distanța va fi atât de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi calea de apropiere.