Offf, plouă iar, e iar calamitate, deja îmi pare o
eternitate
De când tot plouă aprig-sincopat, de multe zile plouă
ne-ncetat,
Și stau în casă și mă uit pe geam, cum ploaia bate
viguroasă-n ram
De tei ce-a înflorit îmbătător, dar nu pot să-l culeg
– e sfidător –
Natura asta cred c-a-nnebunit, plouă din zori și
până-n asfințit,
Și-n miez de noapte izbucnește iar, e inundat tot
planul funciar,
Vom cumpăra cartofii polonezi, sau din Liban, poate
de la chinezi;
Ai noștri stau în sol și se clocesc, păioasele în
câmpuri mucezesc,
Doar pești-n eleștee-s fericiți, zburdând de
stăvilare ocoliți –
Puhoaiele umflate i-au purtat spre libertatea cea de
nevisat
Și bălăriile crescute exploziv, pentru tristețe-acum
îmi dau motiv,
Dar mă gândesc cu jind că pe imaș, minuni de
ciupercuțe fac mișmaș
Și cresc ca după ploaie cum se spune, doar coșul să
îl umplu îmi rămâne,
Când soarele se va ivi din nori, iar vântu-i duce,
doar sunt călători,
Vom reveni la viața cea normală și vom lăsa-ndărăt
ploaia letală,
Iar eu voi merge-n verdele imaș, cu ochii ațintiți ca
un comansh,
Și îmi voi umple coșurile ochi, cu champinioni – le
fie de deochi,
Și i-oi aduce în bucătărie, că-s potriviți la
bunătăți o mie.
Dar încă plouă, plouă, ce păcat, ropotul ei din vis
m-a deșteptat,
Mai am speranțe – nu e un mister, doar după soare eu
mă rog la Cer!
