Ardere de tot © Daniel Onaca

Altă salvare nu e, au zis ei,

fugind din calea dușmanului

ce trecuse Dunărea.

Buciumul purta cu sine zbuciumul,

vântul, roiul muștelor verzi

între coarnele vitelor.

Cirezi și stupi, de-a valma,

trebuiau nimicite,

grînele, și ele, date focului și

nici apa fântânilor nu avea

să-și mai păstreze menirea.

Speranță fără sacrificiu

nu mai exista

pe aceste plaiuri cu livezi;

singură pădurea…

doar liniștea ei

mai putea oferi adăpost

sufletului lovit de urgie.