O sunamită

Când ți-ai ridicat privirea, -doi cărbuni scăldați în rouă-

Mi-ai aprins în piept văpaia dorului de-a te citi

Ca pe-un vers scris de Pessoa, pus într-o copertă nouă.

Tu, Poemul meu vremelnic, dornic de-a te-nveșnici.

Ți-ai întins spre mine brațul binecuvântând o șoaptă

Ce se desfăta pe buza-ți, – versul unui alt poem –

Și te-ai înfruptat din trupu-mi, – pâine în jăratec coaptă –

Și-am băut preaplin paharul, vinul vechiului Salem*.

E în mine-o Sunamită ce își cântă-n vers iubirea

Sub cireșii plini de muguri, sub caișii din decor,

Dragostea nu e o joacă, cum nu este poezia,

Dragostea-i un foc ce arde mistuindu-mă de dor!

* Salem – orașul Păcii