Portret

Sunt bătrân, bătrâne, timpul nu mă iartă

Anii – nu ştiu bine când – s-au adunat:

Mai iubind o fată, mai ratând o carte,

Mai plesnind din biciul râsului curat;

Mai lovit de soartă, câteodată, -n faţă;

Mult mai des, din spate – de prieteni buni;

Mai uitat în somnul alb, de dimineaţă;

Mai plângând în zborul unor vagi lăstuni;

Mai sedus de glorii care n-au să vină;

Mai tratându-mi clipa pentru-un ceas fictiv;

Mai stingând lumina tâmplelor, alpina;

Mai cerând ninsorii tainicul motiv;

Mai purtând pe umeri munţii iluzorii;

Mai glumind cu mine ca să nu mă dor;

Mai căzând din şaua certă a rigorii;

Mai cutremurat de un frig interior;

Mai minţind de dragul unui alt dor – sudic;

Mai visând la umbra morilor de vânt;

Mai pândind amurgul simţurilor, ludic;

Mai crezând în rima plânsă de cuvânt…

Sunt bătrân, bătrâne, timpul îmi împarte

Anii pe din două, leneş alternând:

Mai ratând o fată, mai iubind o carte…

Până unde, totuşi, până unde? Când?