Constantin
Stancu
Poezia religioasă - peceți
de sânge
Motto:
„Te laud Tată, Doamne al
cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei
înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor”. (Biblia,
Matei 11 : 2 )
Lui Eugen
Dorcescu
În Revista „ Reflex „
numerele 7-9 din 2006, pe lunile iulie-septembrie, artistul complex
care este Eugen Dorcescu publică un eseu important intitulat
POEZIA MISTICO – RELIGIOASĂ STRUCTURĂ ŞI
INTERPRETARE. Eseul este unul dintre cele mai importante din
ultima vreme din cultura română iar autorul, dar şi redactorul şef
al revistei, poetul Octavian Doclin, au avut o iniţiativă esenţială
pentru lumea scriitorilor. Meritoriu, eseul se adresează
„poeţilor tineri, care îmi sunt prieteni„ - după cum
menţionează, lucid, Eugen Dorcescu, pentru că acest domeniu nu
poate fi lăsat în ruină, ci este unul mereu
nou.
Problemele spirituale puse de
artistul Eugen Dorcescu în faţa poetului sunt rezolvate cu mult
har, profesionalism şi din poziţia cea mai corectă, din interiorul
poeziei mistico-religioase, pentru că astfel de poezie este una
vie, una în care ar trebui şi trebuie să existe multă viaţă,
adevăr, o poezie care luminează şi arată Calea…
Domeniul este constant trecut
cu vederea de importanţii critici din ţară preocupaţi de imaginea
proprie şi lucrători la un sistem critic propriu care să scoată în
evidenţă opera scrisă în timp real, care până la urmă se dovedeşte
a fi în timp ireal…
În România este o criză a
valorilor, iar aceasta se manifestă şi în lumea scriitorilor,
creatorii încă nu s-au trezit cu adevărat, valorile umaniste par
tot mai mult instabile şi provoacă plictis sau nu duc nicăieri
pentru public, nu mai sunt cei care comandă opere literare pentru
un anumit scop de partid, fondurile care vin de la stat sunt
direcţionate politic după criterii care nu sunt favorizante pentru
marea creaţie… Din acest motiv valorile creştine pot da sens unei
culturi, pot revitaliza lumea literară şi pot atrage dorul după o
carte bună a unui cititor abrutizat şi manipulat prin alte mijloace
de comunicare.
În mod evident Eugen Dorcescu
abordează valorile creştine ferm convins că de acolo poate veni un
nou suflu în lumea creatorilor adevăraţi de poezie, de
cultură.
Fiind cu toţii într-un areal
creştin, pentru scriitorii români, mai ales, acest eseu lămureşte
multe şi arată direcţia… Trebuie să recunoaştem că toţi marii
creatori au simţit nevoia ca la un moment dat să scrie o operă
importantă pornind de la Hristos şi de la Evanghelie pentru că
altfel viaţa lor, ca artişti mari, nu s-ar fi justificat, în
final.
Desigur, tema fiind atât de
profundă, provoacă şi incintă, iar asupra domeniului trebuie ca
fiecare artist să mediteze în adevăr, să nu se mintă pentru că
adevărata operă a unui scriitor, poet sau chiar prozator, este
viaţa sa, opera scrisă fiind efectul vizibil a unei dimensiuni
nevăzute…
Premisa de la care putem
porni este că poetul, poet care scrie poezie mistico-religioasă,
trebuie să simtă şi să fie convins de şansa extraordinară de a fi o
fiinţă nouă, altfel decât în lume, născut din nou, altfel scrisul
său nu mai este al unui filozof sau literat care abordează o
anumită zonă interesantă şi de multe ori cu multe lucruri
senzaţionale, scrisul său este scrierea cu
trupul.
Naşterea din nou este premisa
pentru că este de natură spirituală, iar carnea este neputincioasă,
omul, ca fiinţă, nu are putere doar trăitor în carne, limitat la
carne (sarx). Dar şi carnea are regulile ei, trebuie să rămână
curată, pentru că trupul poetului este, evident, Templul, un Templu
pus la dispoziţia unei trăiri directe.
Cel care scrie poezia de
genul acesta trebuie să umble cu Dumnezeu, precum altădată Enoh sau
Noe, precum oamenii chemaţi la Cină… Acest lucru înseamnă un fel de
renunţare la lume, fiind în lume, în mijlocul neamului tău care
dintr-o dată este un altul… Intri în arcă, o arcă spirituală care
poate salva de la potop.
Ceea ce este important este
că Biblia, pentru că de acolo vin toate, de la Cuvânt, arată spre
un lucru important: cuvântul lui Dumnezeu este unul viu care
lucrează asupra fiinţei în adâncul ei, în structura ei intimă,
poate curăţa, poate da energie, poate deschide calea spre cer a
omului, locuind în poem în acelaşi timp. Biblia este singura carte
care îl cuprinde pe om, dar mai ales pe artist, în şcoala
superioară lui Dumnezeu şi cel ce studiază este studiat de cuvânt,
un fenomen real, altfel decât la universităţile autorizate de
minister… În oglinda acestui cuvânt devenim fără apărare,
descoperiţi, nu ne mai putem minţi, nu mai putem trişa cu talentul
nostru folosit după ureche, după regulile lumii… Goliciunea pe care
începe să o vadă poetul creştin este una care îi marchează fiinţa
şi îşi vede clar destinul ca ratarea ţintei, ca eşec… De la această
recunoaştere şi cunoaştere începe vălul să se ridice, poemul
ţâşneşte din inima celui care scrie …
Ceea ce este important pentru
poet este ca prin opera sa să-L poată cunoaşte pe Dumnezeu la
nivelul umil al poemului, al scrisului şi pentru a transmite
această Cunoaştere a Lumii de Sus, pentru care nu există cuvinte de
exprimare în mod concret, doar limbajul pur spiritual (duhovnicesc)
îl poate rezolva, într-o anumită măsură, însă. Când ajungi să
realizezi acest lucru important, lumina devine orbitoare, iar
cuvintele nu mai transportă lumea spre lume, ci, iată, cerul spre
om şi creează posibilitatea traseului om cer. Cunoaşterea lui
Dumnezeu cutremură fiinţa poetului şi-l face o altă fiinţă, totul
este interactiv pentru că adevărul eliberează, ne face liberi în
mod existenţial, iar asta ne cheamă să redescoperim că patria în
care am putea locui altfel este chiar inima noastră, mintea
noastră, ca în locul Prea-Sfânt, Dumnezeu s-a semnat chiar în
interiorul omului, semnătura Lui ESTE acolo …
Lucrurile la care ajunge
poetul care scrie despre credinţa în Dumnezeu sunt unele care
depăşesc limitele cunoaşterii, dar prin revelaţia particulară totul
capătă sens, pentru restul e nebunie, chiar dacă eşti academician
sau profesor universitar, premiant…
Oare poate renunţa poetul
tânăr la ceea ce crede că a ajuns să cunoască pentru a descoperi
Cunoaşterea, poate el considera totul ca neînsemnat pentru a ajunge
să se cutremure cu adevărat şi să ia totul de la
capăt?
E marea încercare, dar
experienţa aceasta este un adevărat prag pe care va trebui să-l
treacă …
Apostolul Pavel scria că a
trebuit să considere totul ca pe un gunoi pentru a ajunge să-L
cunoască pe Hristos, în final, iar apostolul a fost, trebuie să
reliefăm, şi o mare personalitate a vremurilor antice, om de
cultură, cunoscător al filozofiei antice, a marilor cărţi ale
evreilor, a lumii, a Europei şi Asiei, a Imperiului Roman dar şi a
celor din Atena cea veche…
Învierea este reală pentru că
este posibilitatea de a continua să exişti într-o altă dimensiune
prin graţia lui Dumnezeu şi asta dă putere… Trecerea dintr-o lume
în alta, dintr-un veac în altul, se poate trăi şi realiza numai
prin poezie şi credinţă, prin ştiinţa înaltă de a te lăsa
desăvârşit de Cuvânt …
Existenţa întru mântuire este
mesajul poeziei mistico-religioase scrie Eugen Dorcescu şi are
dreptate, dar cuvântul acesta aşa cum sună în limba română este
totuşi altfel în limba veche grecească (Koine) sau în ebraica
veche, sensurile sunt mai profunde iar poetul tânăr va trebuie să
redescopere că de fapt este posibilitatea omului să fie dus „la loc
larg„ - dincolo de spaţiul acesta strâmt din secunda trăită, e
libertate nelimitată, eliberarea, salvarea spirituală a
omului…
A fi dus „la loc
larg„…
O analiză semantică a unor
termeni din Evanghelie şi din tot Noul Testament ar da
posibilitatea poetului să descopere ce înseamnă „loc
larg„…
Artistul Eugen Dorcescu a
intuit că e nevoie de multă aplecare pentru a realiza esenţa
poeziei mistico-religioase când a apelat la variantele versetelor
biblice din perspectiva a mai multor limbi
străine…
Darul de a scrie poezie
religioasă şi mistică este un dar care depinde de Dumnezeu
exclusiv, pentru că prin Duhul Sfânt vin toate darurile, dar asta
înseamnă multă smerenie pentru că darul este dat după voinţa
divină, este dat pentru altul întru zidire, nimic din gloria
terestră la care ar putea visa un poet…
Apostolul Pavel scria că omul
este poemul lui Dumnezeu, opera Lui de artă...
Artistul Eugen Dorcescu,
sublinia în eseul său că spiritul este primordial în relaţia lui cu
materia, dar întruparea lui Hristos este o realitate materială,
(kenoză), altfel nu se poate … de aceea poezia mistico-religioasă
nu se scrie, se întrupează…
Tema nu poate fi preluată din
mers, e o temă care nu este o joacă literară, ci una de stare, iar
lumea nu înţelege din primul moment. Fantezia intră în joc, dar
este cenzurată de viziunea creştină, paradoxal, fantezia capătă
dimensiune nelimitată, dar mereu este limitată de termenii
teologici, duhovniceşti. Repetarea unor stări în diferite forme nu
reprezintă neapărat monotonie, ci cenzurarea impusă de textul
biblic, necesară în timpul concret în care scrie poetul poemul său
religios.
Documentarea poetului care
abordează o astfel de poezie necesită efortul de ajunge la adevăr,
adevărul lui Dumnezeu. Lucrurile se complică în momentul în care
sensul textului biblic te trimite la sensul limbii în care a fost
scris, la limbajul din vremea în care a fost scris: ebraica veche,
limba greacă veche, aramaica… Din acest punct de vedere, scribul
modern, scriitorul, este un martor al lucrărilor lui Dumnezeu,
conform versetului din cartea Faptele Apostolilor[i].
Privind din punctul de vedere
al pragmatismului, literatura creştină pare a fi în stagnare. O
anumită atitudine a oamenilor care slujesc în culte autorizate sau
în Biserică, gripează fenomenul lansării unor opere bazate pe
valorile creştine şi a unor scriitori care au ca temă a
preocupărilor lor valorile creştine.
Este o teamă ca dogma să nu
fie afectată. În aparenţă teologii au dreptate, până unde poate un
simplu scriitor să interpreteze Scriptura şi să scrie în lumina
Duhului Sfânt? Iată paradoxul!
Teologii şi-au rezervat o
anumită libertate de a interpreta faptele, oamenii, mesajul divin.
Consideră că au autoritatea să o
facă.
Problema nu este nouă în
peisajul literaturii în general. Se ştie că literatura creştină
este un mijloc de îmblânzire a lumii, o metodă de a transmite
mesajul corect...
Analizând fenomenul, putem să
apreciem câteva situaţii:
-
Există autori care de la bun început scriu după moda
teologică punând accentul pe mesajul educativ, scriu într-un fel la
comandă, pe teme date, frust, fără talent, inventând povestiri
aparent simple, pentru a ajunge la cititorul obişnuit, dornic de
semne… Aceşti autori pot fi subvenţionaţi de biserici, asociaţii
creştine, au vânzarea asigurată, editurilor de genul acesta le
merge bine, cărţile se vând în biserici, la adunări, etc. Metoda
este aplicabilă şi la propaganda oficială şi până la un punct este
utilă, dar există un punct unde kich-ul este prezent, diletantismul
e la modă, superficialitatea primează.
-
Există şi scriitori care sunt sinceri, Scriptura e un loc
spiritual important, le marchează viaţa, iar temele pe care le
abordează în operele lor sunt bazate pe valori creştine, pe idei
corecte, pe principii morale adânci. Luându-şi libertatea de a crea
o operă literară bazată de valori creştine în mod original nu intră
neapărat în sfera de interes a bisericii, munca lor este privită ca
o toană, ca o pasiune secundară, idei singulare şi depărtate de
viaţa bisericii. Apoi mai este o problemă, preoţii ori pastorii,
după cum este organizată biserica respectivă, nu au capacitatea de
a administra spiritual oameni cu astfel de daruri, îi obosesc
artiştii, mai mult, îi contrariază, apoi apar ca duşmani ai
adunărilor pentru că darurile lor aduc ceva nou, ceva care sună
ciudat.
-
Există mari scriitori care au scris cărţi curajoase, pe teme
controversate sau teme solide, plecând de la textul Biblic. Au
scris la o vârstă matură, când numele lor era deja cunoscut,
stabilizat şi reprezentau o voce. Au considerat că e de datoria lor
să-şi dea zeciuiala în modul acesta, ofrandă pentru Dumnezeu,
sincer, direct, cutremurător.
Scriptura oferă teme
interesante pentru scriitor, pentru artist, în
general.
În cartea
Oseaeste scrisă o interesantă povestire, actuală şi
dureros de reală. Un om a lui Dumnezeu, având o credinţă sinceră,
va trebui să trăiască şi să convieţuiască alături de Gomera, o
femeie păcătoasă, să o iubească până la sfârşit, cu toate
consecinţele. Sfinţenia şi curvia alăturate. Care biserica va
accepta o operă literară în care un preot sau pastor ar fi
personajul principal al unui roman având soţie o femeie cu pasiuni
extreme şi trebuind să o iubească până la capăt, fără să o poată
părăsi. Şi totuşi Dumnezeu i-a cerut lui Oseasă aibă
de soţie pe Gomera, pentru a transmite un mesaj poporului păcătos
despre dragostea nemărginită şi neînţeleasă a lui Dumnezeu pentru
om.
În Cartea
Ezechiel autorul aseamănă pe Israel cu o fată
abandonată crescută cu drag, ajunsă femeie frumoasă şi ajungând să
păcătuiască şi, încă pe bani, cu alţi străini, cu bărbaţi din lume,
uitând pe Dumnezeu. Metafora este relevantă, imaginea e dură, dar
reală. Totuşi care preot sau pastor ar accepta un roman actual
scris în modul acesta, cu trimiteri clare având ca fundal
Biserica?
Exemplele ar putea continua.
Scriptura e plină de viaţă, iar un scriitor va găsit mereu teme
actuale, luând ca reper naraţiunile cărţilor
sfinte.
Majoritatea teologilor scriu
în studiile lor că biserica are nevoie de revigorare, că oamenii au
nevoie de un mesaj pertinent care să le consolideze viaţa. De
înviorare. Oamenii care acceptă să se transforme, lucraţi de
Cuvântul divin pot aduce ceva interesant, nou.
Dumnezeu însă a arătat omului
soluţia: „Psa. 36:9 Căci la Tine este izvorul
vieţii; prin lumina Ta vedem lumina. – Psalmul
36 din Scriptură.
Postfață la cartea
Cu fantezia pe fantezie călcând
[i]Act
1:8, Biblia.
(CEV) „But
the Holy Spirit will come upon you and give you power. Then you
will tell everyone about me in Jerusalem, in all Judea, in Samaria,
and everywhere in the world".
(ESV) „But
you will receive power when the Holy Spirit has come upon you, and
you will be my witnesses in Jerusalem and in all Judea and Samaria,
and to the end of the earth".
(KJV) „But
ye shall receive power, after that the Holy Ghost is come upon you:
and ye shall be witnesses unto me both in Jerusalem, and in all
Judaea, and in Samaria, and unto the uttermost part of the
earth”.
(KJV+)
„ButG235 ye shall receiveG2983power,G1411 after that theG3588
HolyG40 GhostG4151is comeG1904 uponG1909 you:G5209 andG2532ye shall
beG2071 witnessesG3144 unto meG3427bothG5037 inG1722
Jerusalem,G2419 andG2532inG1722 allG3956 Judaea,G2449 andG2532in
Samaria,G4540 andG2532 untoG2193 the uttermost partG2078 of
theG3588 earth.G1093”.
(RDCT) „Ci voi veţi primi o
putere, cînd Se va pogorî Duhul Sfînt peste voi, şi-Mi veţi fi
martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi pînă la
marginile pămîntului”.
(ROB) „Ci
veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie
martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la
marginea pământului”.
