Port crivățul pe umeri... Port un sicriu pe
umeri...
de Camelia Ardelean de Nelu Preda
Port crivățul pe umeri cu mimică de Crist, Port un
sicriu pe umeri de parcă aș fi Crist
Mi-e rugul prea fierbinte, golgota mi-e hidoasă, E
slujba prea bănoasă, chiar dacă e hidoasă,
Gonită prin ruine, la ropote asist, Și turmentat adesea
la-ngropăciuni asist,
Cu luna de sub gene cuprinsă de angoasă. Iar la pomeni
mănânc, fără de vreo angoasă.
Prin site ancestrale mai scapără-un amurg, În cimitir
stau ziua, din zori până-n amurg,
Cu degete de smoală îmi sperie lumina, Săpând și bând
rachie cam cât ține lumina,
Din stropi de orizonturi, cuvinte mi se scurg, Și-n
disperarea mare, chiar sticlele le scurg,
Cum pinul de pe creste își deapănă rășina. Culeg apoi
licoarea, ca un gitan rășina.
Adastă, sub ispite, nămeții de tăceri, Acolo-ntre
morminte, se depănă tăceri,
Silabele-s obuze pătrunse de tenebre Sughițul de beție
pătrunde-ntre tenebre
(Ostatic în poeme, la glorie mai speri, Cuprins de bahic
val, la un bacșiș mai speri,
Pășind, cu-nchipuirea, pe-un cer cu false zebre.).
Precum visează leul, cu burta plină, zebre.
Port crivățul pe umeri, o haină mult prea largă, Port un
sicriu pe umeri și poarta nu e largă,
Cu frigul drept cămașă, înaintez spre stele, Mă chinui
să o trec - am în priviri doar stele
Transport domol Olimpul și rugile-mi pe targă, Verzi,
mari și sclipitoare, dar trebuie o targă
Am unică podoabă doar visurile mele... S-o duc
pân’ la mormânt cu visurile
mele...
