Poşta Română lansează o licitaţie de peste 16 milioane de lei în „cel mai mare proiect de digitalizare al companiei”

Poşta Română a demarat procedura de achiziţie în valoarea de peste 16 milioane de lei, pentru un sistem de planificare a resurselor întreprinderii (ERP), transmite un comunicat de presă al instituției. Compania transmite că sistemul va reduce semnificativ timpul şi efortul necesar pentru activităţile administrative.

Compania Naţională ,,Poşta Română” spune că a iniţiat pe 23 ianuarie, în SICAP, procedura de achiziţie privind ,,Implementarea unui sistem informatic de tip ERP”. Termenul limită de depunere a ofertelor este 4 martie 2024, ora 15:00.

Valoarea totală estimată pentru această procedură este de 16,75 milioane lei.

„Compania Naţională Poşta Română trece prin cel mai mare proces de digitalizare din istoria sa. Modernizarea proceselor birocratice care au îngreunat atât activitatea zilnică a salariaţilor, cât şi a clienţilor noştri va deveni în sfârşit o realitate. Implementarea sistemului ERP va transforma ra