84 de alegeri pripite si o continua remuscare cum poate fi o persoana activ iritantă retroactiv irațională
rareori gasesc alegerea perfectă pentru o solutie de viitor cand am ales prezentul sacrificand viitorul dar se pare ca pun pe baza altora o nevoie de a razbate din propriile neputințe
dar sa trecem la subiectul zilei se spune ca ingerii sunt într-o continua apropiere de divin dupa cum au spus si inca razbat unii sacrovorbitori dar se pare ca si stiinta prinde de picior aceste idei pornind de la teoria relativitatii daca un inger se apropie de sursa cu o viteza constanta dar fata de obiectiv stagnează atunci deplasarea sa se face prin emanarea divinului adica atractie statornica in spatiu si timp iar cu cat acest inger se afla ierarhic mai aproape atunci conform relativitatii apropierea este mult mai puternica avand in vedere statornicia apropierii asa si omul cu cat se apropie mai mult cu atat devine mai dezpatimit iar afectele umane mai similare cu ale divinului de aceea in urcusul apropierii omul nu devine mai mare in comparatie cu divinul si nici mai mic ci pastreaza o constanta a apropierii micind neputintele umane ce impiedica apropierea de divin de aceea smerenia este o masura a apropiierii iar virtutile o canalizare a apropierii prin fire ca cat mai poros co cat mai lesne i se face urcusul spre apropiere de acee asemanarea cu divinul insusi divinul asumandu-si ultimatumul smereniei pentru a facilita cea mai indepartata traiectorie spre apropiere dar in acelas timp si micimea continua similară smereniei supreme iar aceasta dezpatimire de calitatile individuale fiind calea batatorita a apropierii si totusi urmand calea spre interiorizare fara exterioarizare conform relativitatii transcedentale creeaza o individualizare internalizată spre o lumina mica antisocială clasificand aceasta cale ca una ocolitoare fata de cea favorabila socializării.
o altă teoremă relativistă a caderii din aura divina este contradictia luminii unic monoteiste si respingerea in mod natural de la sine survenita conform teoriei incipiente a continuei apropieri astfel in momentul autointitularii ca lumina cele doua intenții de emanație se resping cea reala ramanand statornica pe cand cea auto impusă devenind un canion ce se revarsă dinspre originalul punct al continuei emanatii creînd o prăpastie continua ce tinde spre infinitul punct in care divinul tinde si se emană astfel libera identitate de alegere a ultimei creatii de plimbare in toate formele de emanatie cu excepria celei contradictorii dar avand in vedere libera alelere impiedicarea spre acest neant era plauzibil in evitabila dar convingerea unei alt fel de emanatii nu poate fi evitata fara pierderea din vedere a adevaratei emanatii astfel caderea fizica in necunostinta si orbire fata de emanatia initiala a luminii creeaza decaderea din asemanarea cu divinul ba chiar intrarea in ultima re respirare a chipului divin prin auto emanarea spre reinfinitizarea divinului in liberul arbitru totusi continuul refuz de constientizare a mono luminii creeaza o fuga si un chin constant de propria natura internalizand acest chin datorita vointei interne de nerecunoastere a luminii externe
pe langa aceste teorii relative dar care nu relativizează statornicia divina mai ramane nivelui de percepere impusă percepere transpusă si apoi transcesă atunci cand citim o carte aceasta poate creea un mediu imaginat finit cu incetarea cartii dar mai poate creea si o transcedentalizare a imaginilor prin propria experimentalizare si autotranscedentalizare pe treptele imaginatiei transcrise prin propriul rationament e ca si cum una spune autorul si alta intelegi mai putin sau mai mult adica atunci cand citesti cartea nu citesti si mintea aurorului si referintele la alte activitati subliminale care din cauza egocentrismului nu strabat imaginatia cititorului sau poate din cauza unicentrismului autorului nu strabate multitudinea de posibile reinterpretari corecte ale cititorului e ca o un prieten mincinos fara vina caruia i te destainui cu nemultumirile fata de alta persoana fata de care prietenul mincinos are o afinitate mai mare fata de tine si din cauza egocentrismului peretii de carton nu destainuiesc prietenii ascunse.
lasand acxestea in urma putem relativiza si treimea divina care de fapt unul este un mangaietor mesager ai iubirii interpersonale personificate datorata coborarii spre creatie prin cuvantul in scopul crearii creatiei cuvantul avand natura fara de inceput a creatului prin purcedere si counicare a mangaierii iubirii statornicia ramanand din veci a tatalui initiator din veci al acestei misccari treimice definit fara greseala ca o singura treime monoteica unu fiind egal cu unu doi fiind egal cu unu si doi comunicand prin al treilea egal cu unu si cu trei in acelas timp nici unul fiinta decat prin unul tangibil cel al comunicarii inter trinitare adica intangibilul dar simtibilul mangaietor care nu este nici zero dar nici doar unul ci trei si unul in acelasi timp. astfel prin relativizare cu umanul inglobeaza in sfera treimica natura umana prin filiatie paternala materna dar si stramoseasca in acelasi timp tatal fiind legiuitorul sursa si directia continua inspre care natura tinde spre propriul creator care oficial este in continua expansiune creationista adica si mintea tinde spre o abstractizare sferica a creatiei spre care tinde expansionist intregul univers sau poate universul impodeaza dinspre propria creație in timp si spatiu internalizat.
iar lumina din lunina fiind continua radiere a divinului ca o stea cazuta pe pamant luand firea umana rasare firea umana spre lumina divina primind lumina din cel mai smerit loc spre cel mai smerit loc in care si apune dar inviind natura umana aratand modelele decadentiste ale umanului de a radia raze de lumina umana ca spini ai unei plante bune dar care creste gresit intinzandusi radacinile spre soare lasand bogatiile in pamant pentru a le culege din cer
p.s. pierzand viitorul cu timpul inapoi pierzand trecutul cu el legat de prezent cad si o ia la vale spre viitor pentru a se pierde pe sine si totusi castigand trecutul si prezentul parca nu as pierde nici viitorul dar e bun si asa rau cand mai rau se poate dar nici asa de rau daca ar fi fost mai bine.