Psihosomaticaeste ştiinţa aflată la graniţa
dintre medicină, psihologie, sociologie şi antropologie, care se
ocupă de studiul şi tratamentul bolilor cu dublă componentă:
psihologică şi somatică. Grigore Buşoi consideră psihosomatica ca
fiind o concepţie medicală integratoare, ce permite abordarea unor
afecţiuni somatice induse psihic.
Abordarea psihosomatică pune în prim plan
unitatea somato-psihică sau psiho-somatică a fiinţei
umane - unul din principiile fundamentale ale medicinei,
psihologiei în general şi psihologiei medicale în
special.
Aceasta este o orientarenouă, însă o idee şio practică
foarte veche: Hipocrate, Galenus, Tissot, Cabanis, Pinel,
Esquirolevidenţiau influenţele “moralului” asupra somaticului. De
asemenea, Pavlov şi Bîkov vorbeau despre “medicina
cortico-viscerală”, determinisme psihosomatice sau
somatopsihice. Chiar şi Freud susţinea condiţionarea în dublu sens
şi anume somato-psihic, şi psiho-somatic, în
patologie.
În medicină concepţia psihosomatică
arecinci trăsături de bază:
- holistică, adică integrală şiintegrativă, vizând
unitatea somato-psihică;
- poartăpeceteainfluenţei sociale (se referă la modul în
care persoana şi-a interiorizatinfluenţele din sfera
socialului);
- ştiinţifică, bazată pe observaţii clinice şi studii
experimentale;
- evidenţiază dublă vulnerabilitate la
stres a bolnavilor: psihică şide
organ;
- evidenţiază stresul psihic drept factor de risc
major în patogeneză.
Uneori, după investigaţii medicale laborioase nu este
găsită o cauza organică a simptomului care ne supără. În astfel de
cazuri de cele mai multe ori auzim sintagme de genul: "este pe fond
nervos", "este de origine psihogena", "este din cauza stresului".
Acestea sunt moduri diferite de a spune că din punct de vedere
somatic nu există o cauză deşi simptomul exista, este real iar
cauza lui este de ordin psihologic. În această categorie intră
numeroase afecţiuni care sunt pe deplin sau doar parţial produse de
stări psihice. De la tulburări alimentare, cum ar fi anorexia sau
bulimia prezente de obicei la adolescenţi, voma psihogena apăruta
la sugar, copil sau adult, până la enurezis, tulburări sexuale sau
afecţiuni cutanate,ameţeli, dureri de cap, astm, insomnie,
infertilitate... găsim după un drum parcurs împreuna cu pacientul
cauze la care nu ne-am fi gândit. O separare, un doliu, un accident
sau poate un eveniment pe care nu-l considerăm important pot sta la
originea tulburării.
Richard Meyer a introdus şi dezvoltat în anul 1986 o
nouă formă de terapie, şi anume somatoterapia. Ideea de bază
a somatoterapiei este aceea că absolut toate experienţele pe care
le trăim de-a lungul vieţiise înscriu atât în planul memoriei
psihice, cât şi în cel al memoriei fizice. La nivelul memoriei
psihice apare inevitabilul fenomen al uitării ce are rolul de a ne
proteja de evenimentele mai puţin plăcute din viaţa noastră, însă
corpul nu uită, astfel că acele întâmplări dureroase se întipăresc
la diferite niveluri ale organismului. Aşadar, emoţiile
reprimate, traumele şi întreaga noastră istorie de viaţă se înscriu
la nivel corporal manifestându-se într-o diversitate de simptome
somatice.
Tulburările psihosomatice sunt
“modificări ample şi durabile ale proceselor fiziologice” sub
acţiunea unor factori conflictuali, stresanţi. Pentru a fi
considerată tulburare psihosomatică, o disfuncţie trebuie să
îndeplinească următoarele trei criterii:
1) incidenţa unor evenimente suficient de stresante
pentru a o genera;
2) verificarea efectului patogen al acestor stresori şi
la alte persoane;
3) posibilitatea stabilirii unei legături de cauzalitate
între un anumit tip destresor şi anumitesimptome
somatice.
Tulburările psihosomatice apar episodic la omul sănătos,
sunt predominant funcţionale (reversibile) în fazele iniţiale dar,
pe măsura reiterării, lasă urme tot mai vizibile, producând leziuni
şi devinpredominant organice.Acest processe realizează după
următoarea schemă: tulburare neuropsihică,
tulburare funcţională, alterare
organică.
Factorice conduc la dezvoltarea bolilor psihosomatice
:
·frustrarea
·stresul
·conflictele
Ştiu ca a vorbi despre boală în general nu face plăcere
nimănui. Cu siguranţă vi se pare a fi un subiect neinteresant şi
generator de disconfort. Tocmai de aceea aş vrea să vă ofer o altă
perspectivă din care să privim boala, o perspectivă care mie mi-a
plăcut foarte mult şi mi s-a părut destul de
interesantă.
Primul pas în descoperirea unei alte percepţii asupra
bolii este acceptarea ideii că între corp şi spirit există o
relaţie directă; astfel devine interesant de ştiut sensul
manifestărilor fiziologice. Ele devin puncte de sprijin ale
realizării, „devenirii” noastre, prin ele realizarea se face şi se
exprimă. Ele pot fi şi un remarcabil mijloc de decodare şi de
înţelegere a vieţii pe care o trăim, a ceea ce se întâmplă în
interiorul nostru. Corpul este o extraordinară unealtă de
cunoaştere. Mai mult chiar, este de dorit să încercăm să descifrăm
şi să înţelegem prin intermediul căror tipuri de procese se exprimă
acest corp. Că toate manifestările energetice ale lumii noastre,
realitatea umană are nevoie de suportul său manifest, de corpul său
fizic pentru a putea traduce, exprima, ceea ce se întâmplă în
straturile sale cele mai profunde.
Bolile apar din instinctul de autoapărare. De cele mai
multe ori, noi oamenii, percepem boala ca fiind cel mai aprig
duşman al nostru, în timp ce este doar o formă de comunicare. Dacă
putem înţelege ce anume ne comunică atunci avem posibilitatea să
intervenim într-un mod mai puţin dramatic decât obişnuim să o
facem. Trebuie să conştientizăm faptul că alternativele la care
recurgem sunt pentru sănătatea noastră şi NU împotriva bolii.
Singuri, prin percepţia pe care o avem vizavi de boală, de
tratament, dăm naştere în interiorul nostru unui conflict ce
generează automat o stare de disconfort. Oare am putea înţelege că
boala nu apare în viaţa noastră pentru a ne teroriza, ci din contra
pentru a ne ajuta? Ne ajută în sensul în care ne atrage atenţia că
în interiorul nostru ceva nu este în regulă. Ideal pentru sănătatea
noastră ar fi în primul rând să înţelegem boala şi abia apoi să ne
dorim să scăpăm de ea.
Este foarte clar că norii negri nu apar pe cerul senin,
prin această metaforă vreau să sugerez faptul că boala apare în
relaţie cu anumite aspecte din viaţa noastră, aspecte cu un profund
impact emoţional. De exemplu, s-au făcut studii care au dovedit
implicaţiile traumelor puternice in declanşarea
cancerului.
Cum reacţionăm de obicei în faţa bolii?Evident că mergem
degrabă la medic pentru a ne prescrie medicamente care ce fac? –
anulează simptomul fizic...dar cu aspectele emoţionale
ce
facem? Orice boală are o anumită etiologie, dar pe lângă
cauză, aceasta are şi SENSURI. Ar fi bine să învăţăm să ne ascultăm
trupul şi sufletul în acelaşi timp deoarece, între acestea există o
legătură impresionantă.
În concluzie, boala este cea care ne transmite un mesaj
prin care ne sugerează faptul că ceva nu este în regulă cu trupul
şi sufletul nostru şi, prin urmare trebuie să
intervenim.
