Familia face parte din categoria relaţiilor primare sau
fundamentale, fiind o instituţie universal umană. Aşadar, aceasta
constituie o instituţie regăsită în orice societate de oriunde şi
din orice timp, ceea ce nu este valabil pentru alte tipuri de
instituţii: religioase, economice, politice, educaţionale,
medicale. Nu există societate fără relaţii familiale, fapt pentru
care familia este numită ,,nucleul societăţii”. Rolul familiei este
foarte important în dezvoltarea copilului, din următoarele puncte
de vedere: fizic, intelectual, moral şi estetic.
În familie se realizează socializarea
primară, părinţii fiind primele persoane cu care copilul
interacţionează. Este indubitabil faptul că figurile parentale şi
relaţia acestora cu copilul au o influenţă semnificativă asupra
dezvoltării personalităţii acestuia.
Aşadar, în cadrul familieide origine, în funcţie de
particularităţile relaţiei părinte-copil, se formează tipul de
ataşament al persoanei. Altfel spus, în interiorul
familiei,individul îşi internalizează un program
afectiv-comportamental, pe care este foarte probabil să-lmanifeste
pe tot parcursul vieţii şi în toate tipurile de relaţii pe care le
va iniţia (relaţii de prietenie, relaţii de cuplu, relaţii
profesionale). Altfel spus, avem tendinţă inconştientă de a căuta
acei parteneri care ne creeazămediul propice pentru manifestarea
propriului program afectiv-comportamental. Astfel, oamenii
obişnuiesc să îşi găsească parteneri sociali care să le confirme
modelul de lucru pe care şi l-au achiziţionat în familia de
origine. Faptul că ne găsim parteneri care să ne confirme
modelul este încă un exemplu despre faptul că noi acţionăm în
direcţia stabilităţii relaţiilor şi predictibilităţii lor, chiar
dacăunele sunt disfuncţionale.
Într-o relaţie de cuplu, pentru ca aceasta să fie
armonioasă este de dorit ca cei doi parteneri să conştientizeze
faptul că fiecare este o persoană unică, cu propriul stil
comportamental, cu un sistem personal de valori şi că niciunul nu
este superior celuilalt. De asemenea, în relaţie accentul nu cade
asupra unuia dintre parteneri, ci asupra relaţiei dintre ei, asupra
liantului creat între aceştia ce trebuie în permanenţă menţinut
Prin urmare, pentru a exista un grad ridicat de satisfacţie în
cuplu, este de dorit cacei doi parteneri să conştientizeze
necesitatea alimentării liantului existent între ei şi să
contribuie amândoi la consolidarea acestuia.
De asemenea, tot în cadrul familiei şi în funcţie de
relaţia cu părinţii, persoana îşi dezvoltă anumite abilităţi: de
comunicare, de conştientizare şi gestionare a emoţiilor, de
interacţiune cu alte persoane, toate aceste abilităţi contribuind
la dezvoltarea inteligenţei emoţionale, atât de importantă într-o
relaţie de cuplu. Astfel, cu cât relaţiile cu părinţii sunt
unele armonioase, contribuind la dezvoltarea unui tip de ataşament
autonom, cu atât creşte probabilitatea ca individul respectiv să
îşi dezvolte abilităţile enumerate mai sus, respectiv inteligenţa
emoţională.
Acestea fiind spuse, pot afirma în continuare
faptul că persoanele care au un nivel înalt de
dezvoltare alinteligenţei emoţionale prezintă şi un grad înalt de
satisfacţie maritală deoarece: nu au aşteptări de la partener şi
astfel evită cel mai la îndemâna mod de a se expune dezamăgirilor;
nu aşteptă ca cel de lângă ele să fie un vizionar şi să manifeste
acele comportamente la care ele se aşteaptă.
De asemenea, la fel de importantă ca şi comunicarea
fizică sau cea vibraţională, comunicarea emoţională într-un cuplu
înseamnă a identifica şi a conştientiza emoţiile proprii, înseamnă
a fi capabil să le foloseşti într-un mod constructiv. Totodată,
acest lucru presupune să fii capabil să detectezi şi să răspunzi
pozitiv la emoţiile şi trăirile partenerului, acest fapt conducând
la dezvoltarea unei relaţii de cuplu armonioase, suportive şi la
crearea un climat marital pozitiv.
În concluzie, relaţiile din copilărie cu figurile
parentale îşi lasă o amprentă semnificativă asupra personalităţii,
contribuind la dezvoltarea inteligenţei emoţionale şi la modul în
care persoana percepe satisfacţie maritală. De asemenea,modelul
familiei de origine tinde să fie urmat chiar şi în familia pe care
persoana şi-o întemeiază, chiar dacă, din păcate modelul nu este
tocmai unul pozitiv. Aşadar, nimic nu este întâmplător, pentru
orice existând un motiv.
