În seara zilei de 12 iulie, prozatorul şi
traducătorul Radu Niciporuc
- de profesie inginer pe nave
maritime - s-a stins din viaţă, după o luptă
necruţătoare cu boala. Discipol al prozatorului Alexandru Vlad, şi
el ardelean, şi el dispărut prematur dintre noi în 2015, Radu
Niciporuc începuse, la rândul său, după patruzeci de ani petrecuţi
pe mări şi oceane, o strălucită carieră de scriitor, odată cu
publicarea volumului de povestiri marinăreşti
Pascal desenează corăbii (Cartea
Românească, 2016), recompensat cu Premiul pentru debut al revistei
"Observator cultural" în primăvara acestui an. Pentru noi, el
rămâne un etern şi nepreţuit prieten, scriitor şi colaborator al
revistei noastre încă de la primul număr, cu rubrica sa "Jurnal la
babord". Să se odihnească în pace!
Vă prezentăm mai jos - în semn de
omagiu - un text care-i aparţine şi în care Radu Niciporuc vorbeşte
despre el însuşi, despre formaţia sa profesională, despre pasiunea
pentru literatură. E un text pe care ni l-a trimis atunci când l-am
rugat să ne facă o scurtă prezentare a sa pentru Literomania. A
ieşit o (auto)evocare literară plină de nostalgie, de pasiune şi de
ascunsă tristeţe (fiindcă scriitorul se lupta deja cu o boală greu
de învins).
(Literomania)
Radu Niciporuc s-a născut la Cluj, în 1950, într-o
numeroasă și caldă familie de ardeleni, basarabeni și ucrainieni,
în care și-a învățat bunicul patern să-l citească pe Tolstoi în
românește și pe bunica paternă să scrie și să socotească purceii
cumpărați, în preajma Crăciunului, la Târgul de vite. Părinții,
amândoi juriști, au avut ambiții mari pentru fiul lor și l-au
înscris la cele mai bune școli din oraș, acolo unde învățau copiii
de profesori universitari și de medici clujeni renumiți. Visul lor
era ca Radu să devină un mare inginer. Doar că pasiunile secrete
ale acestuia au rămas un mister pentru ei. Ca să-l înțeleagă, tatăl
său s-a apucat să-i citească toată biblioteca, într-o vară, luând
la rând toate cărțile. Când a terminat, a fost la fel de nedumerit
ca și la început.
.jpg)
