Efortul spiritual depus de poet este considerabil. Se simte tensiunea din poeme. Intră în joc marea cultură a lumii, folclorul, teologia, ştiinţele exacte, mitul. Poetul se cabrează pe vechile scrieri, acceptând limitele impuse de ştiinţa modernă. Limbajul este unul al invocaţiei, al imnului, pentru ca tainele să se deschidă, a temerii în faţa miracolului, al acceptării autorităţii divine ca un dat necesar. Când echilibrul se stabileşte, poeme se revarsă în cântec nou-vechi, în rugăciune, imn. Cântecul de laudă se adresează persoanei supreme, numelui său, lucrării sale, puterii care radiază din acestea, frumuseţii absolute care depăşeşte momentul estetic efemer. Simetria, armon