Stilul scriitorului portughez Gonçalo M. Tavares – și
aici mă refer strict la tetralogia „Regatul” („Un om: Klaus Klump”,
2003, „Mașinăria lui Joseph Walser”, 2004, „Ierusalim”, 2004, „Să
înveți să te rogi în Era Tehnologiei”, 2007) – amintește, prin
atmosfera stranie, pe alocuri burlescă, dar și prin luciditatea
amară a personajelor sale, de prozele unor Kafka sau Musil – o
observație, în cele din urmă, banală, dar pe care nu o poți, cred,
evita atunci când încerci să identifici pilonii de rezistență ai
universului ficțional construit de Tavares. Plasate la granița
dintre rațional și absurd, cele patru romane ale
seriei, traduse toate în română, dar nu în ordinea în care ele au
apărut inițial în portugheză, impresionează prin acuratețea cu care
este descris psihicul uman, în speță rațiunea, în
mișcările sale exacte, de mașinărie, prin care analizează și cerne
toate informațiile provenite din exterior. Raţiunea cataloghează
neîncetat aproape totul, caută motive, observă, pune în ordine și
conectează elemente disparate prin care își construiește, în cele
din urmă, o lume proprie. În viziunea autorului portughez, ea este
o mașinărie pe care trebuie să o strunești foarte bine. Ea este un
„prieten periculos” – un „prieten și potențial inamic”. În 2018, au
apărut și la noi, la Editura Paralela 45, în traducerea Cristinei
Bugheanu, primele două romane ale seriei „Regatul” – „Un om: Klaus
Klump” și „Mașinăria lui Joseph Walser” –, fiind astfel încheiat,
într-un mod oarecum absurd, adică cu primele volume ale seriei, nu
cu ultimele, un demers editorial valoros, care a trecut de la o
editură la alta (Humanitas Fiction, Vivaldi și Paralela
45).
Primele două romane, „Un om: Klaus Klump” și „Mașinăria
lui Joseph Walser”, au fost publicate ulterior în același volum.
Cele două, ne atrage atenția autorul într-o notă, au în comun atât
spațiul în care se petrece acțiunea, cât și perioada surprinsă. În
aceeași notă, Tavares dă și alte indicații de lectură: „Dacă ar fi
să numesc calitățile fizice ale unuia și ale celuilalt, aș spune că
«Un om: Klaus Klump» trimite la viteză, în timp ce «Mașinăria lui
Joseph Walser», la rezistență. La fel ca protagoniștii lor. Cele
două personaje centrale se privesc și se pândesc unul pe celălalt,
chiar și în lipsa oricărui tip de contact direct”.
Continuarea textului aici, în Literomania nr. 102
