Editura: ALLFA
An apariție:
2016
Traducerea din limba franceză: Liliana
Urian
Număr pagini:
400
Musso e unul dintre autorii mei preferați, iar
scrierile lui nu sunt doar romane de dragoste în care se regăsește
și câte un eveniment neplăcut ci niște povești ce te țin cu
sufletul la gură și te obligă să trăiești alături de
personaj.
Ceea ce admir în mod special la cărțile acestui
scriitor sunt citatele ce le dă la începutul fiecărui capitol;
acestea îi scot din tipar romanele.
Incipitul ex-abrupto o descrie pe Alice, tânăra ce
lucrează în criminalistica franceză, care se află în Central Park
încătușată de un alt bărbat pe care nu-l cunoaște. Nu știe cum a
ajuns acolo. Observă că are cămașa pătată de sânge, în palmă un
număr de telefon și nici un act de identitate asupra ei. Încearcă
să pună evenimentele cap la cap, ca să-și dea seama ce s-a
întâmplat; la fel și Gabriel, pianistul american care e legat de
ea.
Împreună cu Gabriel, care descoperă că are un cod
pe braț, începe o goană prin oraș ca să dezlege misterul celor două
semne (codul și numărul de telefon). Sunt prinși într-o serie de
crime și nu au încotro, decât să elucideze cazul; comit tot felul
de ilegalități: fură un telefon, apoi mașini, pătrund prin
efracție.
Musso construiește și de această dată un personaj
complicat, care nu se confruntă doar cu probleme zilnice, ci cu
adevărate catastrofe. Gabriel pune la cale toată această scenetă
din cauza că ea neagă existența Alzheimer-ului; în fiecare
dimineață trezindu-se cu o amintire veche legată de o beție cu
prietenele din care nu-și amintește nimic.
Timpul trecut se împletește cu cel prezent;
relatarea propriu-zisă descrie ajutorul pe care cei doi și-l oferă
reciproc cu informații furnizate de la alți prieteni cu scopul de a
înțelege de ce s-au trezit încătușați unul de celălalt. Capitolele
ce încep cu sintagma “Îmi amintesc…”
descriu viața tinerei; o criminalistă până în măduva oaselor,
care nu se dă bătută până nu prinde criminalii. Din cauza acestei
dorințe acerbe de a pune după gratii asasinii, își pierde soțul și
copilul nenăscut.
Fata urmărește un criminal în serie care își ucide
victimele sugrumându-le cu ciorapii persoanei decedate de dinainte.
De câțiva ani tot încearcă să-l prindă, însă mereu îi scapă printre
degete. Este în 7 luni însărcinată și nerăbdătoare ca și Paul de
altfel, de venirea copilului; când zărește un indiciu în
fotografiile de la locul omorurilor, mama este înlocuită de
polițista însetată după dreptate, iar fără a sta pe gânduri și fără
a anunța echipa, se deplasează la locuința ucigașului. Vaughn o ia
prin surprindere și îi despică burta. Soțul alarmat de tragedie,
conduce neglijent și în secunda în care nu e atent, e exact secunda
în care mașina cade în Sena.
Tatăl ei și Seymour, prietenul ei cel mai bun,
sunt cei care îi impun să trăiască. Ca și cum tristețea care o
apasă nu este destul de mare, este diagnosticată și cu Alzheimer.
Seymour o înscrie la o clinică din Maine care face tot felul de
cercetări și care ar putea să încetinească evoluția
bolii.
Pe parcurs, Gabriel începe să o simpatizeze
pe Alice și o apreciază pentru
felul în care gândește, pentru modul în care acționează, dar și
pentru riscurile pe care și le asumă, pentru a salva pe alții. La
sfârșit când totul este dat în vileag și psihiatrul îi explică că
el a pus la cale totul; Alice este situată între ciocan și nicovală
– să continue lupta cu boala și să spere la un trai cât se poate de
lung alături de Gabriel sau să facă ce ar fi trebuit de la bun
început, adică să-și zboare creierii
Niciodată nu știi ce poveste nouă aduce Guillaume,
tot timpul te surprinde și te face să-ți făurești un film în minte.
Cărțile lui nu încetează să mă fascineze, să mă bine dispună, dar
și mă facă să analizez bine situațiile și să iau deciziile cele mai
corecte.
Cartea o achiziționați de
aici.
Lectură
plăcută!
