7 septembrie 2017
RECENZIE DE CARTE - SUICIDUL
EUROPEI
Auzim si citim deseori expresia – “Europa se sinucide”!
Nu e o expresie noua si a fost scrisa, rostita si repetata de mai
bine de o suta de ani de catre politicieni, scriitori si dictatori
si din perspective filosofice si ideologice diverse. Nu se stie
exact cine a conceput fraza ori notiunea, dar ele apar si reapar
frecvent in multe din cartile despre Europa care au fost scrise in
Secolul XX ori se scriu astazi. Fraza pare a fi repetata tot mai
des mai ales in cartile publicate in ultimii ani. Ultimul exemplu e
cartea tocmai publicata a britanicului Douglas
Murray, The Strange Death of Europe –
Immigration, Identity, Islam (“Moartea stranie a
Europei – imigratie, identitate si islam”).
Atit Murray cit si precursorii lui care au scrist despre
suicidului Europei denota o idee simpla, dar din perspective
istorice si contexte sociale diferite. Comuna tuturor, insa, este
notiunea ca Europa a fost cladita pe un fundament crestin, un
crestinism care a unit toata societatea europeana, i-a dat o
identitate, un contur si o civilizatie aparte, si i-a asigurat
supravietuirea. Conflictele religioase ale europenilor nu pot fi
tagaduite, dar au fost vremelnice, au slabit Europa vremelnic, dar
in final au fortificat-o pe durata lunga. Au transformat-o intr-o
societate diversa politic, religios, economic si cultural, fara a-i
stirbi fundamentul valoric crestin. Daca Europa a fost fortificata
de si prin crestinism, ea a fost slabita de si prin secularism si
secularizare, de un secularism care pretinde sa o fi salvat de un
presupus destructivism crestin si religios, si care astazi se
pretinde, la fel de fals, de a fi capabil sa o salveze de
problemele cu care se confrunta.
Stefan Zweig
Mai devreme, tot anul acesta, a fost republicata in
Marea Britanie cartea austriacului Stefan
Zweig, Messages from a Lost World –
Europe on the Brink, (“Mesaje dintr-o lume pierduta –
Europa la limita”) Cartea contine zece (10) eseuri publicate de el
intre 1914 si 1941. Pentru Zweig, Europa era un fel de idolatrie, o
idee suprema, un grundnorm pentru care
pleda si traia. Rezident al Vienei, Zweig devine iremediabil de
deprimat vazind cu proprii ochi autodistrugerea Europei in Primul
Razboi Mondial. Simtamintele si le asterne pe hirtie in
Turnul Babel, publicat in 1916.
Ascensiunea comunismului in Uniunea Sovietica si apoi a Germaniei
naziste cu un deceniu mai tarziu il fac pe Zweig sa-si piarda
credinta in idealul european si sa se mute in Marea Britanie, apoi
in America, si in final in Brazilia unde in 1942, pe 23 februarie,
se sinucide impreuna cu sotia la o saptamina dupa ce Singaporele
britanic cade in miinile imperialistilor niponi. Intr-o faimosa
prelegere tinuta la New York cu un an inainte Zweig facea
afirmatia, inca zguduitoare la vremea aceea, ca Europa “s-a
sinucis”. A ucis-o nu religia, nici crestinismul, ci nazismul,
expresia extrema a secularismului occidental din vremea
lui.
Dintre toate observatiile incisive ale lui Zweig,
probabil cea mai penetranta si repetata cel mai mult este ca Europa
si-a dat propria sentinta de moarte. (“I felt that Europe, in its
state of derangement, has passed its own death sentence – our
sacred home of Europe, both the cradle and the Parthenon of Western
civilisation”) (“Am intuit ca Europa, in mintea ei deranjata, si-a
dat propria sentinta de moarte – casa noastra sacra Europa,
leaganul si Partenonul civilizatiei Occidentale”)
Moartea stranie a Europei
Suntem in anul 2017 iar primele trei (3) fraze cu care
incepe cartea lui Murray sunt suficiente sa intelegem dimensiunile
problemei fara precedent cu care ne confruntam: suicidul Europei.
“Europe is committing suicide. Or at least its leaders have decided
to commit suicide. Whether the European people choose to go along
with this is, naturally, another matter.” (“Europa se sinucide. Cel
putin liderii ei au decis sa se sinucida. Daca europenii vor alege
sa se sinucida impreuna cu ei, natural ramine de vazut”) De la
premisa aceasta Murray isi continua discursul si argumentele pe
parcursul a 19 capitole si 320 de pagini.
Tonul narativului lui Murray e pesimist in extremis. Ne
asigura ca liderii europeni si institutiile europe isi dau seama ca
Europa se sinucide, dar nimeni nu are curajul ori vointa politica
sa previna suicidul. Si mai rau, adauga el, chiar daca ar incerca
sa o faca nu ar reusi. In consecinta, crede el, “la finalul vietii
europenilor care astazi sunt in viata, Europa va inceta sa mai fie
Europa si europenii isi vor pierde singurul loc din lume pe care
l-au putea numi casa lor”. (“By the end of the lifespans of most
people currently alive Europe will not be Europe and the peoples of
Europe will have lost the only place in the world we had to call
home”)
O Europa barbara merita sa
moara
Acuzatiile pe care Murray le aduce europenilor, dar mai
ales elitei europene, atit politice cit si intelectuale, sunt multe
si pe alocuri exprimate cu cruzime. In primul rind, argumenteaza
el, “Europe today has little desire to reproduce itself, fight for
itself or even take its own side in an argument”. (“Astazi, Europa
mai are doar o dorinta mica de a se reproduce, de a lupta pentru ea
insasi ori de a-si lua apararea in dezbateri”) Elita Europei pare
indiferenta ca Europa se autodistruge ori ca isi pierde
identitatea. La urma urmei ce e de pierdut? Identitatea unei Europe
care vreme de sute de ani a exploatat alte continente, s-a
imbogatit pe spatele altor tari si tinuturi, si a exploatat si
distrus civilizatiile native din locurile unde s-a extins? Astea
sunt nu argumentele lui Murray, ci argumentele la care sunt expusi
tinerii europeni de catre elita intelectuala a Europei carora le
este rusine ca sunt europeni asa dupa cum, adaugam noi, elitei
intelectuale romane ii este rusine ca este romana. In sensul
acesta, Murray da un exemplu mai putin cunoscut dar socant. De
fapt, chiar si mai socant pentru ca parvine din partea unui lider
politic conservator, Prim Ministrul suedez Fredrik Reinfeldt.
Politicianul suedez e creditat cu afirmatia ca doar “barbarie si
barbarism” ies din tarile europene, cum e Suedia, si doar lucruri
bune din afara Europei.
Care sunt cauzele principale ale mortii Europei? Murray
le expune lucid si metodic pentru a fi intelese de toti, si fara a
pune pe fata masca corectitudinii politice. Prima cauza e
“migratia masiva” in Europa dupa al Doilea Razboi
Mondial. A inceput datorita lipsei de maini de lucru in Europa
Occidentala. Raboiul a ucis milioane de barbati tineri capabili de
munca si cu un potential reproductiv uman sanatos si masiv. Europa
a devenit dependenta de mina de lucru straina si s-a obisnuit cu
asta. Si de atunci situatia a ramas aceasi. Europenii si-au pierdut
vointa de a se reproduce biologic iar vacuumul demografic e umplut
de oameni care nu au nimic nici in clin nici in mineca cu Europa,
civilizatia europeana, ori valorile ei traditionale. Rezultatul,
zice Murray, este ca Europa, in loc sa ramina casa europenilor a
devenit casa intregii lumi. (“The result was that what had been
Europe – the home of the European peoples – gradually became a home
for the entire world”)
Urmatoarea cauza decurge din prima. Parti ale Europei au
devenit colonii pakistaneze ori turcesti, dar elita europeana zice,
“nu va alarmati, lucrurile se vor indrepta de la sine”.
Intelectualii au nascocit un nume sofisticat pentru a-si identifica
pozitia – multiculturalismul. Daca integrarea in
civilizatia europeana nu se petrece cu prima generatie, au zis ei,
integrarea se va face in timp de generatiile urmatoare ori copiii
lor. Ori, ne spun ei, integrarea nu e importanta. Migratia recenta
in Europa a accelerat procesul de continua izolare a grupurilor nou
venite si a dovedit multiculturalismul ca fiind un mit. Rezultatul
final al esecului integrarii este ca Europa Occidentala a zilelor
noastre a fost transformata in ghetto-uri.
O alta cauza e ca Europa si-a pierdut confidenta in sine
insasi, credinta in civilizatia ei si traditiile ei. (“Europe lost
faith in its beliefs, traditions and legitimacy”) Europenii au
devenit decandenti in gandire si atitudini, fatalisti, imprudenti,
gandind ca daca dau buluc inainte, tot ce fac ei e “progres uman”
si rezulta in progres. Gandirea asta e inca in voga. Punem la
indoiala fundatiile Europei cladite de inainte mergatorii nostri.
Respingem mai tot ce au gandit si practicat ei. Traim din amintiri.
Le respingem valorile si principiile. Ne socotim mai buni, destepti
si inteligenti. Murray atentioneaza ca astfel de atitudini au
consecinte care dupa cum se vede bine sunt nefaste. Gandirea asta
adauga el ne pune o povara imensa pe umeri si ne da un simtamint al
vinovatiei, o vinovatie care a ingenunchiat Europa. (“More than any
other continent or culture in the world today, Europe is now deeply
weiged down with guilt for its past”) (“Mai mult ca oricare alt
continent ori cultura din lume, Europa e profund ingreunata si
coplesita de un simtamint al vinovatiei pentru trecutul
ei”)
O Europa fara rost
O consecinta a acestei atitudini este mentalitatea ca
Europa si-a incheiat rostul in istoria omenirii si ca a venit
vremea sa se inceapa un capitol nou in istoria acestui continent
care probabil in viitor va purta un nume diferit. Un inceput nou,
cu o populatie noua, cu o civilizatie noua, dezradacinata si
debarasata de trecutul ei nefast. Europa zilelor noastre e obosita,
gafaie. Tragic deasemenea, observa Murray, este imposibilitatea de
a aduce in discutie perspectivele acestea. Daca ele ar putea fi
discutate, probabil ca alunecarea Europei spre neant ar fi fost
stopata.
Murray si-a pierdut orice incredere ca Europa va putea
supravietui in 2015, in toiul migratiei musulmane, cind Merkel, in
loc sa apere interesele Europei, a vociferat ca cei care gandesc ca
el (ori ca noi adaugam noi) sa fie marginalizati iar vocea lor
stinsa. Murray o numeste pe Merkel “delusional”, adica "deliranta".
Murray isi apara felul de gandire. Problema Europei nu e ca se
produce o schimbare demografica. Schimbari demografice in Europa
s-au produs pe parcursul a mii de ani, dar am ramas cu totii
europeni. Problema ultimilor ani, zice el, este ca schimbarile
demografice s-au produs rapid, implica grupuri mari de oameni,
persoane care nu au nimic in comun cu civilizatia europeana si, in
consecinta, Europa nu transforma acesti oameni in europeni, cum a
facut in trecut, ci ea insasi e transformata de noii veniti in ceva
cu total diferit. Europa inceteaza sa mai fie Europa. (“The problem
comes not with an acceptance of change, but with the knowledge that
when those changes come too fast or are too different we become
something else – including something we may never have wanted to
be”) O alta durere pentru Murray este ca europenii nu mai cer
noilor veniti sa se faca europeni.
Valorile europene
Murray lamenteaza ca elita europena si-a pierdut sensul
adevaratelor “valori europene”, ori ca, de fapt, le-a abandonat.
Murray e explicit de care parte a liniei de demarcare se afla
privind subiectul. Secularismul nu poate da Europei sufletul de
care are nevoie pentru a supravietui. Doar crestinismul poate.
Murray ne aminteste ca la inceputul secolului cind se discuta
Constitutia Europei Papa Ioan Paul II a cerut ca ea sa faca aluzie
la mostenirea spirituala a Europei, in special cea crestina. Elita
europeana l-a respins politicos. Astazi, zice Murray, platim pretul
pentru nebunia noastra. Am decis ca pentru Europa zilelor noastre
crestinismul si identitatea noastra crestina sunt irelevante. Daca
asa stau lucrurile, intreaba el, de ce noile populatii care se
asaza in Europa sa vrea sa fie crestine ori sa respecte valorile
crestine? In locul valorilor crestine, zice Murray, am instaurat o
idolatrie a “drepturilor omului”. Ori, aceasta idolatrie nu e
capabila sa dea europenilor idea suprema de care au nevoie pentru a
ramine uniti. (“If that is indeed the case then it leaves Europeans
in the twenty-first century without any unifying idea capable of
ordering the present or approaching the future”) Durerea si mai
mare, adauga el, este ca migratia musulmana masiva a izbit Europa
intr-un moment cind Europa deja suferea de o criza de
identitate.
Romania – familia
conteaza!
Nu exageram suspectind ca majoritatea cititorilor nostri
gandesc la fel ca Murray. Adica, din perspectiva noastra, corect. E
de la sine de inteles ca fara familie si casatorie (si o demografie
sanatoasa) Romania nu va supravietui, asemenea Europei. Europa a
ales sa distruga unitatea sociala cea mai importanta care i-a
asigurat supravietuirea multimilenara – familia naturala.
Institutia care a transmis in toata lumea civilizatia europeana si
a cladit civilizatii sanatoase in Lumea Noua. Distrugerea familiei
naturale e o alta simptoma ca Europa se sinucide. Nu exageram
zicind ca Merkel, cedind presiunilor politice si grabind
legalizarea casatoriilor homosexuale in Germania, a rostit si
instituit de fapt sentinta de moarte a Germaniei.
Dar Romania, in care directie va alege ea sa mearga?
Spre suicid la fel ca restul Europei ori spre supravietuire prin
protejarea si pastrarea institutiilor care i-au asigurat
supravietuirea multimilenara – familia si casatoria? Nu mai e
niciun secret ca si in Romania avem o elita intelectuala si chiar
una politca (Uniunea Salvati Romania) care gandesc la fel ca si cei
care dezagreaza cu Murray si argumentele lui. Conform lor, familia
si casatoria sunt irelevante. Avortul si individualismul extrem
sunt “valori” care trebuie pretuite, pastrate si promovate, iar cei
care gandesc diferit, adica noi, cei care scriem aceste randuri,
trebuie marginalizati. Romani, nu va pierdeti credinta in Calea cea
Dreapta a crestinismului! Nu dati crez vocilor stridente ale
secularismului. Nu va lasati fermecati de himerele secularismului
european, adevarata cauza a iminentului suicid al
Europei.
Sursa:
ALIANTA FAMILIILOR DIN
ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro