"Omul se vede cel mai bine și se dezvăluie în război și,
poate, în iubire."
Războiul nu are chip de femeie este o carte ce nu poate fi
citită de oricine. Este altfel, profundă, încărcată de emoție și
povești cutremurătoare.
Mult timp am trecut pe lângă acest roman în librării,
considerând că este mult mediatizată, că nu aș găsi nimic
interesant... dar am primit-o în dar și curiozitatea m-a biruit. Am
început să citesc din ea și m-a cucerit!
Vă previn, citiți Războiul nu are chip de femeie când aveți
ceva timp liber, căci este genul de carte pe care nu o puteți lăsa
din mână până nu o terminați.
390 de pagini caleidoscopice, cu povești adevărate despre
femei și război, despre moarte, viață și dragoste.
Războiul, cu toate grozăviile lui, povestit din prisma
femeilor ruse, plecate să lupte pentru patrie! Lunetiste, medici,
asistente sau bucătărese, toate au o poveste de spus. O poveste
care însă pe mulți, mai ales pe bărbați, îi deranjează.
Pentru femei războiul are culoare, miros, trăiri și simțăminte
aparte, ce ochiului instruit al ostașului rus îi scapă.
Dragostea, viața, moartea, frica și mila se împletesc devenind
una, contopindu-se cu femeia care este dispusă a-și da viața pentru
partia ei dragă.
Între coperțile romanului puteți găsi câteva zeci de povești a
sutelor de femei sovietice trimise pe front, să lupte împotriva
germanilor. Copile de 16-18 ani, naive și neinstruite, trimise în
prima linie, față în față cu atrocitățile celui de Al Doilea Război
Mondial.
Povești cutremurătoare, ce de multe ori îți vor aduce lacrimi
în colțurile ochilor, te vor face să te revolți ori să iubești cu
eroina. Să îți amintești de prima iubire, de primul sărut... de
data aceasta însă într-un decor puternic amprentat de război.
Moartea și viața izvorăsc din același loc, se întrepătrund,
făcându-le greu de deosebit. Un loc în care timpul trece cu totul
și cu totul altfel, unde oamenii albesc peste noapte, loc în care
nu exista trecut sau viitor, ci doar azi!
Deși am fost sceptică mult timp în ceea ce privește cartea
Svetlanei, acum mă pot declara cucerită. Citind acest roman mi-am
făcut o cu totul și cu totul altă impresie despre război și rolul
oamenilor de pe front. O perspectivă total diferită de filmele
artistice ori manualele de istorie. Vă recomand Războiul nu are
chip de femeie doar dacă sunteți suficient de puternice să citiți
povești cu adevărat cutremurătoare.
La final, câteva fragmente din roman.
Când ne-am întors şi-am povestit în pluton ce se în
tâmplase cu mine, s-a convocat o şedință. Organizato rul nostru de
comsomol era Klava Ivanova, care-mi tot spunea: «De ăștia nu
trebuie să-ți fie milă, trebuie să-i urăști».
Fasciştii îi uciseseră tatăl. Câteodată începeam să cân
tăm, iar ea ne ruga: «Încetați, fetelor!» zicea. «Întâi să
spulberăm năpârcile astea şi-apoi ne punem pe cântat.»
Nu dintr-odată… Nu dintr-odată am reușit. Asta nu e
treabă de femei – să urăști și să omori. Nu e pentru noi… Trebuia
să te convingi singură. Să-ți impui…“
