Regatul Furtunilor (Trilogia Grisha #2) de Leigh Bardugo.

  • Postat în Litere
  • la 06-05-2017 19:22
  • 399 vizualizări
Un ţinut fabulos: Ravka
O elită magică: Grisha
O eroină cu superputeri: Alina Starkov

"Întunecatul", conducătorul Grishei, a supravieţuit bătăliei din Falia Umbrei şi reapare cu o putere înzecită şi un plan diabolic. Cu ajutorul lui Sturmhond, un corsar faimos, Alina Starkov se întoarce în ţara pe care a părăsit-o, hotărâtă să lupte cu forţele ce ameninţă Ravka. Dar pe măsură ce puterea ei creşte, se vede prinsă tot mai mult în jocul de magie interzisă al Întunecatului, ce o îndepărtează de Mal. Alina trebuie să aleagă între ţara ei, puterea pe care o are şi dragostea pentru Mal — altfel riscă să piardă totul în faţa asaltului iminent.
"Bardugo populează lumea fantastică pe care o creează cu fiinţe tridimensionale stranii... Cartea a doua a Trilogiei Grisha va face senzaţie." Booklist
"Suspans, acţiune, un ritm alert: finalul te va surprinde şi te va face să aştepţi cu nerăbdare continuarea." Kirkus Reviews

"Mi-am croit drum înăuntrul Întunecatului, forţând legătura stabilită între noi de colier, şi am pus stăpânire pe puterea lui. Din palmele sale s-a revărsat întuneric, fâşii unduitoare de cerneală neagră, care s-au împletit între ele, creând mâini, un cap, gheare şi aripi — trupul unui nichevo’ya. Primul meu monstru."
Despre autoare:
Leigh Bardugo s-a născut la Ierusalim, a crescut în Los Angeles şi a absolvit Universitatea Yale. A lucrat în publicitate, jurnalism şi, mai recent, s-a specializat în make-up şi efecte speciale. În prezent, locuieşte şi scrie la Hollywood. Este membră a trupei Captain Automatic.
De aceeaşi autoare, la Editura Trei a apărut Regatul umbrelor, bestseller New York Times.

Sursa: Trei .

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente