REGULAMENT SPECIFIC COMPETIȚII INTERNE PE PERIOADA PANDEMIEI COVID-19 – Federația Română de Scrimă

  • Postat în Life
  • la 17-06-2021 07:39
  • 237 vizualizări

FEDERAȚIA ROMÂNĂ DE SCRIMĂ 14.06.2021

REGULAMENT SPECIFIC COMPETIȚII INTERNE
PE PERIOADA PANDEMIEI COVID-19

NOTĂ: Toate regulamentele Federației Române de Scrimă (FRS) și Federației
Internaționale de Scrimă (FIE) pentru organizarea competițiilor de scrimă sunt pe
deplin aplicabile. Numai cerințele specifice incluse în acest document și în
documentele autorităților naționale și ale OMS trebuie să fie aplicate suplimentar.
În contextual actual al măsurilor preventive impuse de către Guvernul României în
vederea combaterii epidemiei provocate de SARS-Cov2, raportat la Ordinul
Ministerului Tineretului și Sportului nr. 310 din 18 mai 2021 și Ordinul Ministerului
Sănătății nr. 708 din 18 mai 2021, se vor aplica următoarele măsuri în ceea ce
privește organizarea și participarea la competițiile interne:
Toți participanții la competiție, sportivi, antrenori, oficiali, arbitri au obligația să
prezinte un rezultat negativ scris al testului COVID 19 făcut cu maximum 48 de
ore înaintea începerii competiției. Aceste teste vor fi decontate de structurile
sportive participante pentru sportivi, antrenori, arbitri și oficiali și de către federație
pentru oficialii FRS.
Persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile
de la finalizarea schemei complete de vaccinare sunt exceptate de la obligaţia
testării.
Toate competițiile se vor desfășura fără spectatori. Fiecare structură sportivă
participantă poate avea în delegație, cu excepția sportivilor, antrenorilor și
arbitrilor un singur oficial.

ÎNSCRIEREA ÎN COMPETIȚIE
Înscrierea se va realiza cu 14 zile înainte de data începerii competiției, pe adresa de
e–mail [email protected].

Documentele necesare pentru înscriere sunt:
 tabel nominal vizat de structura participantă;
 copii scanate ale legitimațiilor sportivilor vizate la zi și dovada vizei medicale
valabile;
 declarație pe proprie răspundere privind starea de sănătate, de asumare a
riscului și răspunderii;
 tabel nominal care să conțină datele de contact ale tuturor participanților
(sportivi, antrenori, arbitri, oficiali): nume complet, adresa, numar de telefon
si adresa de e-mail. Aceste informatii vor crea o baza de date pentru
organizatori, utilizată în cazul apariției unui caz de îmbolnăvire și va fi pusă la
dispoziția DSP pentru efectuarea anchetei epidemiologice. Pentru protectia
datelor personale ale participantilor, datele colectate nu vor fi dezvăluite
către terti cu excepția unica a autorităților naționale de sănătate
responsabile pentru urmărirea persoanelor care ar fi putut fi expuse la Covid19, dacă unul sau mai mulți participanți se îmbolnăvesc de Covid-19 în timp
de 14 zile de la încheierea competiției.

CONTROLUL ECHIPAMENTULUI ȘI MATERIALELOR SPECIFICE
 Controlul echipamentului și materialelor specifice se va realiza înaintea
începerii competiției;
 Masca, armele, firele de corp și de mască, vor fi prezentate individual la
control de către fiecare sportiv.

REGULI SPECIFICE DE SCRIMĂ AFECTATE DE PĂSTRAREA DISTANȚEI SANITARE
• Strângerea de mână la sfârșitul meciului va fi înlocuită cu un salut;
• Arbitrii trebuie să informeze toți sportivii despre faptul că sunt interzise:
strângerea mâinilor sau îmbrățisările (între sportivi, sportivi/arbitru,
sportivi/antrenori, antrenori/arbitru, etc.), strigătul după o lovitură;
• Arbitrii trebuie să folosească dezinfectant pentru mâini înainte și după fiecare
meci;
• Arbitrul va verifica numai arma (măsurarea greutății și a cursei) înainte de
începerea meciului. După o acțiune, pentru a anula o tușă în timpul asaltului,
arbitrul va testa doar arma;
• În caz de accidentare, doar medicul, precum și personalul medical al competiției
se pot apropia de sportivul rănit și trebuie să poarte mască și mănuși;
• Sportivii sunt scutiți de a purta o mască de față în timpul perioadelor de revenire
după efort, perioadă care nu poate fi mai mare de 3-5 minute.

STABILIREA DISTANȚEI SANITARE ÎN ZONELE DE CONCURS
 Distanța dintre planșe și poziția lor, precum și poziția aparatului trebuie să
respecte întotdeauna distanța sanitară necesară de 2 metri între acestea;
 Zonele de arbitraj trebuie să fie suficient de largi pentru ca arbitrii să poată
menține întotdeauna distanța sanitară necesară de 2 metri;
 Participanții la competiție trebuie să stea așezați, cu excepția cazului în care
sunt în competiție pe planșă sau se încălzesc. Distanta între scaune trebuie
să fie de 2 metri;
 Pe perioada pauzelor din timpul meciurilor, doar antrenorul poate intra în
contact verbal cu sportivul păstrând distanța de 2 metri;
 În perioadele de pauză, toate persoanele din zona planșei de scrimă vor
trebui să mențină o distanță de cel puțin 2 metri de planșă/planșe.

STABILIREA DISTANȚEI SANITARE PENTRU DIRECTORATUL TEHNIC
Fiecare oficial și membru al Directoratului Tehnic trebuie să aibă un scaun alocat la
distanța sanitară de 2 metri.
Trebuie aplicată o bandă de împrejmuire pentru a menține distanța sanitară de 2
metri dacă cineva trebuie să interacționeze cu Directoratul Tehnic.

AMPLASAREA RECIPIENTELOR CU DEZINFECTANȚI DE MÂNĂ
Igienizarea sau spălarea mâinilor este obligatorie la intrarea în sală.
Sportivii și arbitrii își vor dezinfecta mâinile înaintea și după fiecare meci.
Recipiente cu dezinfectanți pentru mâini vor fi amplasate în:
• Zonele de intrare
• Zona Directoratului Tehnic
• Zona de control a armelor
• Zona fiecărei planșe
• Vestiare
• Toalete
• Zone publice

DEZINFECȚIA ECHIPAMENTELOR ȘI ARMELOR
Materialele și echipamentele sportive se vor dezinfecta ori de câte ori este
posibil.
Măștile de scrimă trebuie dezinfectate cel puțin zilnic. Sportivii trebuie să
folosească masca PERSONALA. NU este permisă împrumutarea măștii!
Mănușile de scrimă sunt unul dintre elementele cele mai susceptibile de a
purta virusul și trebuie dezinfectate, cel puțin o dată pe zi. Sportivii trebuie sa
poarte manusa PERSONALA. NU este permisă împrumutarea mănușii!
Armele sunt fabricate din oțel, material pe care virusul rămâne activ o
perioadă foarte lungă de timp. Dezinfectarea zilnică a armelor este obligatorie. NU
este permis împrumutul armelor!

CEREMONII DE PREZENTARE ȘI PREMIERE
În timpul prezentării sportivilor pe planșă trebuie păstrată o distanța sanitară
minimă de 2 metri.
Arbitrii nu trebuie prezentați pe pistă. Numele și funcția lor vor fi anunțate
la microfon.
Ceremoniile de premiere trebuie organizate, astfel încât să se păstreze
distanța sanitară minimă de 2 metri.
Medaliile trebuie să fie prezentate sportivilor pe o tavă/pernă (pentru a lua
medaliile ei înșiși). Tăvile/pernele trebuie igienizate după fiecare ceremonie.
Nu este permisă strângerea mâinii.
Pentru a face fotografii trebuie păstrată distanța sanitară minimă de 2 metri.

MĂSURI SANITARE DE REDUCERE A CONTAGIUNII CU COVID-19 ÎN
ORGANIZAREA COMPETIȚIILOR INTERNE
I. Măsuri sanitare generale
• Toți participanții (sportivi, voluntari, oficiali etc.) trebuie să își monitorizeze starea
de sănătate și să respecte cu strictețe măsurile de bază pentru protejarea împotriva
COVID-19, cum ar fi igiena mâinilor, distanțarea socială, evitarea atingerii ochilor,
nasului și a gurii, respectarea igienei respiratorii și respectarea recomandărilor de
a rămâne acasă și de a solicita asistență medicală, dacă există simptome specifice
bolii.
• Deplasarea la competiție a participanților se va face cu respectarea Ordinului
Ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, ministrului afacerilor
interne și al ministrului sănătății nr.1082/97/1112/2020;
• Cazarea participanților la competiție se va face cu respectarea Ordinului
Ministrului economiei, energiei și a mediului de afaceri și al ministrului sănătății nr.
1731/832/2020;
• Sportivii, staful tehnic, persoanele desemnate de către structura sportivă care
organizează competiția și personalul auxiliar vor ajunge la sala unde se va desfășura
competiția la ore diferite, pentru a evita aglomerația;
• Sportivii se vor prezenta la sala de desfășurare a competiției deja echipați. Fiecare
sportiv/oficial va veni la sală cu rucsac propriu, pentru depozitarea
echipamentului/materialelor necesare;
• Numărul de participanți va fi adaptat dimensiunilor sălii de competiție, conform
normelor în vigoare;
• Participanții vor respecta regula distanțării fizice de 2 m;
• Este obligatorie purtarea măștii în sala de competiție de către toți participanții;
• Oficialii prezenți în sală sunt obligați să poarte mănuși de unică folosință;
• Toti sportivii sunt obligați să posede recipiente individuale pentru hidratare;
• Înainte de începerea competiției se va dezinfecta obligatoriu tot echipamentul;
• Toți participanții vor respecta circuitele de acces în sală;
• Este interzis consumul alimentelelor în sală;
• Utilizarea vestiarului se va face cu respectarea principiilor de distanțare socială,
permițându-se accesul unui număr limitat de persoane în același timp;
• Vestiarele vor fi dotate cu dezinfectant și vor fi dezinfectate periodic;
• Dușurile nu vor fi folosite;
• Grupurile sanitare vor fi dotate cu dezinfectant și vor fi dezinfectate periodic;
• Acoperirea gurii sau nasului în caz de tuse sau strănut cu plica cotului sau cu
șervețele de unică folosință și aruncarea imediată a acestora, urmată de igienizarea
imediată a mâinilor;
• Părăsirea sălii unde se desfășoară competiția se va face în mod ordonat, pentru a
evita aglomerația. La ieșirea din sală se vor dezinfecta din nou mâinile cu soluția din
recipientele aflate la ieșirea din sală.

II. Măsuri de screening pentru participanți
• Toti participanții vor completa Declarația pe proprie răspundere (trimisă pe
adresa [email protected] odată cu înscrierea în competiție);
• La intrarea în sala de competiție se va monitoriza temperatura conform normelor
în vigoare, fiind admiși numai cei care prezintă valori mai mici decât 37,3℃;
• În sala de competiție vor fi admise numai persoanele care nu prezintă semne de
afecțiuni respiratorii, tuse, febra, dificultate în respiratie, piederea mirosului și a
gustului, tulburări gastro-intestinale. Persoanele care prezintă suspiciuni de boală
vor fi îndrumate la consult de specialitate;
• Vor fi aplicate semne distinctive celor cărora li se pemite accesul în sala (ex.
ștampilă, bratari)

III. Măsuri sanitare care trebuiesc respectate de organizatorii competiției
• Se vor organiza circuite de acces (intrare/iesire) conform normelor în vigoare;
• Se vor asigura substanțe dezinfectante pentru sală, grupuri sanitare,
echipamente, etc.;
• Se va asigura echipament de protecție pentru participanți (măști, mănuși de unică
folosință, etc.);
• Participarea spectatorilor și însoțitorilor este interzisă conform normelor MTS și
MS;
• Este interzis consumul alimentelelor în sală;
• Se vor asigura măsurile de monitorizare a participanților la intrarea în sală
(temperatura, etc);
• Vor fi asigurate de către organizatori pregătirea și alocarea personalului dedicat
pentru controlul si aplicarea punerii în practica a tuturor cerințelor necesare
desfășurării competiției;
• Organizarea dezinfecției generale și periodice înainte și în timpul desfășurării
competiției;
• Admiterea în sala a unui număr de participanți conform normelor de păstrare a
distanței fizice și capacității sălii;
• Interzicerea participării persoanelor care prezintă simptomatologie respiratorie
specifică Covid-19;
• Echipa medicală care efectuează examenul medical zilnic al participanților trebuie
sa poarte măști si mănuși de unică folosință.

IV. Plan de criza în cazul apartiției unei suspiciuni de îmbolnăvire Covid-19
În situația apariției unei suspiciuni de îmbolnavire Covid-19, organizatorii vor
lua următoarele măsuri:
• se anunță imediat eventualul caz suspect către personalul medical aflat la locul
competiției, se informează obligatoriu medicul de familie al persoanei suspicionate
si DSP teritorial, iar in cazul in care cei mentionati anterior nu pot fi contactactati,
se apeleaza serviciul de urgență 112;
• transportul persoanei în izolare
• se vor îndeplini indicatiile metodice ale medicului de familie/ DSP teritorial
NOTĂ: Nerespectarea măsurilor prevăzute în prezentul regulament și în normele
legale în vigoare pe teritoriul României, se sancționează de către Directoratul
Tehnic cu avertisment (cartonaș galben) pentru prima abatere și cu eliminarea
din sala de concurs (cartonaș negru) pentru a doua abatere.

Articolul REGULAMENT SPECIFIC COMPETIȚII INTERNE PE PERIOADA PANDEMIEI COVID-19 – Federația Română de Scrimă apare prima dată în Academia de Scrima.

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente