Romanul Elipsoid și lumea agitată de azi: risc, scop, evadare din mundan

 

Viața între risc și eliberare

 

Elipsoid este titlul unui roman, mai exact un miniroman, publicat de Iosif Roca, unul dinamic, cu texte impregnante de adrenalină, cu tâlc și puțină dragoste la maturitate. Un titlu mai puțin obișnuit, transmite rigoare, căutarea sensului, disciplină, ieșirea din malaxorul vieții. Romanul a fost publicat la Editura Rafet în anul 2023 și cartea a fost premiată în cadrul proiectului „FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE CREAȚIE LITERARĂ TITEL CONSTANTINESCU”, ediția a XVI-a, Râmnicu Sărat, premiul „Fănuș Neagu”, festival organizat de Editura Rafet, director scriitorul Constantin Marafet. Premiul vine ca o recomandare din partea editurii, un semn în câmpia literară de la noi, vremurile se schimbă.