S-a întâmplat – nu o dată – ca
producţia de debut a unui scriitor să fie capodopera vieţii lui.
Alţi scriitori au produs în perioadele lor de creaţie, opere tot
mai valoroase de la apariţie la apariţie atingând nivelul cel mai
ridicat al măiestriei literare proprii de abia la senectute sau pe
aproape. Aceştia din urmă se perfecţionează prin scris şi sunt
preocupaţi de formarea „profesională” în acest meşteşug,
informându-se neobosit din tot ce s-a scris despre secretele
acestuia, de la critici literari autohtoni până la scriitori
laureaţi ai Premiului Nobel.
Din această categorie face parte şi
inginerul Artemiu Vanca*, sălăjean de origine, oltean prin cea mai
mare parte a vieţii active şi bucureştean în retragere (partea din
urmă a vieţii profesionale şi pensionatul), care la început de
octogenariat, ne-a oferit bucuria unei lecturi elevate: romanul „Nu
te lăsa!”.
Structurat după
regulile literaturii epice, beneficiind de o
experienţă trăită şi de exploatarea literară a conjuncturilor
conexe din aceeaşi perioadă cu cea în care se desfăşoară acţiunea
romanului, opera cea mai recentă a lui Artemiu
Vanca este fără îndoială dovada maturităţii scriitoriceşti a
autorului. Dacă în prima sa carte - cu acelaşi erou Cornel Straja –
avem de a face cu nişte amintiri din copilărie - injectate şi cu
ceva ficţiune - mai degrabă
decât cu un roman, cum îndrăznea să-l definească proaspătul
scriitor, în această carte, beneficiind de harul de povestitor al
autorului dovedit pe tot parcursul desfăşurării formării sale
scriitoriceşti şi de paşii făcuţi (alte „romane”
din saga elevului Cornel Straja, cărţi de proză scurtă sau
povestiri de conservare în amintire a locurilor şi oamenilor din
satul locuinţei de la ţară) s-au adăugat şi celelalte atribute ale
unui scriitor nu numai „de dicţionar”.
În primele capitole ale romanului
aflăm motivaţia prezenţei eroului principal Cornel în Bucureşti:
eşecul la examenul de admitere la Politehnică. Descris ca o
tragedie,evenimentul e într-un anume fel benefic pentru
eroul nostru (în spatele căruia se află scriitorul - fără însă să
se confunde cu el - care exploatează în carte
propria experienţă de viaţă), dacă ar fi să luăm în calcul doar
alegerea titlului şi imboldul acţiunilor personajelor: NU TE LĂSA!
Absolvent al unei şcoli medii tehnice din Cluj (a se vedea romanul
anterior „Poate îngerii”) eroului nostru nu i-a fost greu să
găsească serviciu într-o uzină bucureşteană, unde complexitatea
relaţiilor umane, diversitatea caracterelor dintr-o colectivitate
mare i-au oferit viitorului scriitor un bagaj documentar generos,
iar viitorului inginer (mai ales în studenţie) un plus de
experienţă, de afinitate cognitivă faţă de tehnică.
Demonstrată şi în romanele anterioare,
arta de a crea personaje veridice, caractere bine conturate este
prezentă permanent în
construcţia operei. Papa (alias subinginerul
Ionescu), Nicolae, Flavia, Ioana şi ceilalţi eroi sunt atât de vii,
iar situaţiile în care sunt puşi îi valorifică precum subiecte de
reportaj. Neştiind cât şi unde este experienţă de viaţă sau
ficţiunea scriitorului te laşi furat de naraţiune, confundând-o cu
o ştire din ziar. Personal, când – la prima lectură – am aflat de
moartea Ioanei, am considerat-o
„ucidere cu premeditare” şi l-am urât
efectiv pe autor. La fel, când Papa îi povestea lui Cornel despre
fostul patron al uzinei, m-am trezit intervenind în conversaţie,
reproşându-i şefului de serviciu că exagerează atributele pozitive,
omiţând total pe cele negative. precum colaborarea cu Carol al
II-lea în afaceri de stat („procesul Skoda) ceea ce denotă cât de
tare te prinde autorul în acţiunea romanului.
Bine înţeles că portretul cel mai
studiat, cel mai „întors pe toate feţele” este cel al lui Nicolae
Dragu, absolvent de liceu, angajat ca strungar în uzină, un tânăr
cu personalitate, care impresionase prin ambiţia declarată de a
deveni scriitor şi care se lupta pentru asta. Pe parcursul
derulării acţiunii romanului au loc mai multe întâlniri între
Cornel şi Nicolae, tot atâtea prilejuri de schimbat păreri, de
confruntare de idei, pornite din obsedanta dorinţă a primului (de
fapt a amândurora la acea dată) de a deveni scriitor: la Sculărie
(unde s-au cunoscut), la căminul de nefamilişti, la Spitalul
Brâncovenesc, la cenaclul literar ad-hoc de la restaurantul
„Rogogina”, la locuinţa popii (tatăl lui Nicolae) din strada
Mărţişor.
Cu ştiinţă sau instinctual, autorul
foloseşte în redarea discuţiilor dintre ei o anume fenomenologie
narativă în dialog, pe care am întâlnit-o şi la alţi scriitori „cu
state vechi de serviciu”. Exprimarea mai mult sau mai puţin
filozofică, a unor păreri ale competitorilor, oferă concepte de
viaţă, despre artă în general şi despre literatură în special,
proprii eroilor romanului.
Subscriem la aprecierile distinsului
profesor Eugen Velican cum că în roman „faptele sunt preferate
psihologiei, epicul domină analiza”, dar ne abţinem în a-l susţine
în privinţa încadrării într-un anumit tip de roman: „doric” (de
care, grecesc sau roman?) sau „ionic”, neputând încă îţelege
profunzimea definiţiilor „marelui critic”,
precum şi aceea de „scriitor de dicţionar” care-i aparţine tot
acestuia.
În această prefaţă, domnul profesor
Velican face un superb rezumat al romanului,
ceace ne-a scutit de o trebă la care e obligat orice
recenzor, lăsându-ne mai
multă largheţe pentru unele aprecieri privind modalităţi
scriitoriceşti – unele poate chiar inovatoare – folosite de autor
în construcţia romanului. Spre exemplu, în alegerea numelor
personajelor, pe directorul uzinei îl numeşte Putină în loc de
Putinică, care era numele său în viaţa reală,
neadmiţând – conform unui concept propriu de
etică – ca hidoşeniile umane să capete diminutive.
Este evidentă intenţia programatică a
autorului de a plasa acţiunea romanului în perioada istorică
respectivă, punând amprenta evenimentelor sociale, culturale,
politice pe episoade din viaţa eroilor. Îi reuşeşte aceasta prin
înserări de „ştiri” culese din presa vremii, deşi se vor găsi voci
critice care să compare aceste „aduceri în memorie” cu nişte colaje
de articole din ziare. Practic vorbind, o rememorare a
evenimentelor din deceniul în care se desfăşoară acţiunea ajută
cititorul să recreeze atmosfera epocii, să înţeleagă sensul
acţiunilor eroilor. Mărturisesc că – deşi mă
număr printre contemporanii „obsedantului deceniu” (n-or mai fi
fost şi altele la fel de obsedante?!) – nu făceam legătura cu
evenimentele circumscrise şi descoperirea acestor conexiuni mi-a
făcut plăcere.
Poate că – în buna sa intenţie –
autorul trebuia să insiste pe includerea acestor inserturi în
acţiunea romanului, în preocupările
personajelor, să le integreze literar operei. O
conexiune de genul „Deşi student la Politehnică, pe Cornel continua
să-l intereseze....” pare o cusătură facilă, forţată (capitolul
LI)
Fragmentarea cărţii în „capitole”, pe
criterii asemănătoare celor din operele
dramatice, deşi face lectura mai facilă, pare
exagerată. Multe dintre aceste părţi componente ar fi putut fi
comasate (spre exemplu cele referitoare la vizita mamei lui Cornel
la Bucureşti) sau integrate (cele mici în cele de mai multe
pagini).
Lăudabilă strădania autorului de a
căuta şi găsi citate inspirate, potrivite capitolului
respectiv. Aceste moto-uri n-ar fi trebuit să
oblige însă la renunţarea la titluri concise şi evocatoare pentru
conţinutul „poveştii” care urma. Ar fi fost comod şi pentru
cititorul care voia să revadă un anume fragment şi ar fi dat o ală
faţă cuprinsului, sporindu-i „valoarea de
întrebuinţare”.
Romanul „Nu te lăsa!”, în întregul
său, este o operă literară valoroasă, o frescă a societăţii
româneşti (mai ales bucureştene) din deceniul şase al al ultimului
secol al mileniului doi, el putând fi socotit
romanul unei tinereţi frustate.
Creşterea
măiestriei scriitoriceşti a inginerului Artemiu
Vanca, de la primul său roman, „Comoara din Dealul Magiarului”, din
2009, prin cei zece paşi: şase romane, trei cărţi de proză scurtă
şi un volum de „legenede”, inclusiv prezenta apariţie editorială,
excelent îngrijită de „Caiete Silvane”, bazându-se pe această
„acumulare cantitativă” (zece cărţi în zece ani), i-a permis
„saltul calitativ”.
De menţionat şi îmbunătăţirea
atitudinii autorului faţă de propria-i operă în elaborare, observat
prin comparea manuscrisului cu cartea: o mai mare atenţie privind
părţi ale romanului deja scrise, cu revenire asupra unor pasaje,
chiar unor capitole, intervenţia în final cu unele adăugiri
(completări), un mare respect acordat
corecturii.
Rezultatul a fost pe măsura
investiţiei: un roman care îmbogăţeşte zestrea literaturii epice
româneşti contemporane şi care recreează atmosfera societăţii
noastre dintr-o perioadă mai puţin tratată.
Aceasta ne dă garanţia unor viitoare izbânzi
literare ale inginerului
octogenar Artemiu Vanca, având în vedere şi
vigoarea sa creativă manifestată în preocupările sale sălăjene
având ca menire promovarea şi cinstirea
valorilor locale.
Elogiind încă odată meritele Editurii
„Caiete Silvane” din Zalău, precum şi ale prefaţatorului gorjean,
profesorul şi exigetul Eugen Velican, prevestim o bună primire a
cărţii de marele public (semne de bun augur au apărut pe
Internet, la primele lansări de carte care au
avut loc).
Sperăm că - pe linia atitudinii
profesionale faţă de propria-i producţie – scriitorul se gândeşte
deja la o nouă ediţie a romanului „Nu te lăsa!”,
precum şi la altele noi. De ce nu la o continuare a sagăi
tânărului Cornel Straja?
În ceeace-l priveşte pe scriitorul
Artemiu Vanca, dă-i Doamne sănătate şi ţine-i bunele
obiceiuri!
*Artemiu Vanca s-a născut în
anul 1936, în satul Bănişor, judeţul Sălaj. Este de profesie
inginer şi locuieşte în Bucureşti. A scris şi publicat versuri,
eseuri, impresii de călătorie, cronică dramatică, cronică literară,
proză scurtă şi romane.
De acelaşi autor:
Comoara din Dealul Magiarului (roman, Editura Contrast,
Bucureşti, 2009); Secretul comorii (roman, Editura Contrast,
Bucureşti, 20109; Comorile de sub Meseş (roman, Editura
Contrast, Bucureşti, 2011); Iubirile băieţilor din Valea
Banului (roman, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2012);
Nobilul proprietar (povestiri, Editura Afereana, Bucureşti,
2012); Zori întunecate (roman, Editura Arefeana, Bucureşti,
2013); Poate îngerii (roman, Editura Caiete Silvane, Zalău,
2015); Caleidoscop nostalgic. Oameni şi întâmplări
(povestiri, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2017); Legendele
Bănişorului (Editura Caiete Silvane, Zalău, 2017).
** Recenzia a apărut în revista "Mecanicii 61"/ Anul 15, nr.157, noiembrie 2019
** Recenzia a apărut în revista "Mecanicii 61"/ Anul 15, nr.157, noiembrie 2019
